ATACUL LA BAIONETĂ AL „DODONIŞTILOR” ŞI „USATÎIŞTILOR” TREBUIE STOPAT CU DURITATE

Neutralizarea electorală a inamicilor integrării în UE ca interes naţional

Autor: Mihai CONŢIU

Avem convingerea că şefii instituţiilor de forţă din Republica Moldova sînt la fel de informaţi ca şi noi asupra faptului că există riscul real ca situaţia din ţară să degenereze într-un adevărat război civil dacă partidele anti-europene nu vor cîştiga alegerile. Problema care se pune ţine de capacitatea acestora de a face faţă situaţiei, de posibilităţile reale pe care le au pentru a prevenii izbucnirea unor conflicte declanşate de mercenarii care stau în faţa unora ca Igor Dodon sau Renato Usatîi.

Sîntem în faţa unei logici-ilogice simplă: adversarii integrării europene a Moldovei au investit o grămadă de milioane de dolari în propaganda pro Uniunea Vamală a acestora, în antrenamentele mercenarilor, racolarea, instruirea şi deplasările acestora, motive suficiente, în opiniile lor, pentru a nu-şi permite să piardă de pomană aceşti bani.

 Pe de altă parte, ştiu sigur că instituţiile de forţă ale ţării au superprofesionişti antrenaţi excelent spre a apăra legile şi Constituţia ţării în faţa unor inamici ai statului. Pînă la intrarea acestora în „scenă” în caz de forţă majoră, însă, există, în primul rînd, SIS, care are imensa responsabilitate de a opera orice tentativă de subminare a statului de drept. Dacă se va ajunge la tulburări de proporţii, comparabile cu cele din Ucraina, atunci înseamnă că SIS nu şi-a făcut datoria cum se cuvine. Sigur că, în paralel, mai există MAI cu compartimentele sale specializate, Armata şi chiar Procuratura. În situaţia Republicii Moldova, colaborarea dintre SIS, Armată, Poliţie şi Brigada cu Destinaţie Specială „Fulger” şi altele trebuie să fie impecabilă.

S-ar putea crede că exagerez spunînd că trebuie să funcţioneze o celulă de criză, care, de fapt, trebuia constituită de mult. În raport cu pericolul conturat, numărul posibililor sabotori reţinuţi este mult prea mic. Dodon şi Usatîi (Petrenco, Petcov) lucrează în văzul nostru – cumpără şi mituiesc oameni sub diferite pretexte, iar eu am convingerea că SIS, CNA sau Procuratura nu ştiu să citească legile şi să le interpreteze.

A subminat Dodon economia naţională?

Deja se pare că are acoperire zvonul prin care se afirma că embargourile ruseşti puse pe importul de produse din Moldova au fost cerute de Igor Dodon. Am înţeles că marţi Dodon s-a întîlnit cu Rogozin la Moscova, după care, miercuri, a revenit la Chişinău cu, reţineţi, un mesaj-ultimatum, în care se spune: ”Exporturile pot şi vor fi reluate după alegerile parlamentare din 30 noiembrie şi acest lucru depinde direct de decizia guvernării care va fi după data de 30 noiembrie. Trebuie să înţelegem cu toţii că atîta timp cît Acordurile care au fost semnate cu Uniunea Europeană nu vor fi stopate/anulate, şansele de a reveni pe piaţa rusă sînt foarte mici”. Omul acesta, Dodon, ori e criminal conştient ori este bolnav.

O altă gogoriţă pe care a aruncat-o politicianul anti-naţional Dodon sună astfel: ”Am convenit că odată cu mişcarea Republicii Moldova pe calea integrării în Uniunea Vamală preţul de import (al gazului) ar putea fi redus de circa două ori ceea ce va putea fi simţit de consumatorii finali”. Acelaşi Dodon, să nu uităm, este inventatorul diversiunii „rezolvării dreptului la vot” al moldovenilor care muncesc ilegal în Rusia, care pot fi „iertaţi” de autorităţile ruse dacă revin în Moldova doar în perioada 5-30 noiembrie. Probabil că este vorba despre cei mai bine antrenaţi.

Prin urmare, moldovenii vor fi îndreptăţiţi să-l ia la ciomăgeală sau să-l alunge cu pietre cînd le calcă pragul ca să le cumpere voturile. Pe de altă parte, dacă este adevărat şi se va putea proba faptul că Dodon este cel care a solicitat ruşilor instituirea embargourilor, atunci chestiunea capătă dimensiuni penale extrem de grave, iar asta pentru că este vorba despre subminarea premeditată a economiei naţionale. Ar trebui, aşadar, să stea la puşcărie, nu în Parlament!

Modelul românesc pentru alegerile din 30 noiembrie

Indiferent de unele dezamăgiri faţă de actualii guvernanţi, justificate pe alocuri, moldovenii trebuie să înţeleagă bine faptul că alegerile prezidenţiale din România, dincolo de mobilizarea fantastică a diasporei româneşti anti-comuniste din întreaga lume civilizată a Occidentului, a existat susţinerea Partidului Popular European, forţa politică aflată la conducerea Parlamentului European.

Anume Partidul Popular European este şi şansa integrării europene efective spre anul 2019-2020. Anume Partidul Popular European este garanţia continuării investiţiilor europene şi americane nerambursabile în construirea pe mai departe a noi drumuri, spitale, şcoli, micul business, mediu, staţii de epurare a apelor etc. Ce ne propun Dodon şi Usatîi? Stoparea tuturor proiectelor occidentale de modernizare a ţării, sistarea liberei circulaţii a moldovenilor în UE, stoparea posibilităţii tinerilor moldoveni de a mai studia în România şi Occident, dar nu ne spune ce oferă în plus. A, preţuri mai mici la gaze, dar în curînd acestea vor veni din România, iar într-un an, fructele legumele şi vinurile moldoveneşti vor fi absorbite în întregime de piaţa vestică, iar moldovenii nu vor mai avea nevoie de piaţa rusească abuzivă, înrobitoare şi politizată.

Aşa cum există o Românie Profundă, există şi o Moldovă Profundă, iar ea aparţine tinerilor moldoveni străluciţi care studiază sau muncesc în lumea civilizată a Vestului şi în România, dar şi a celor maturi stabiliţi acolo sau care au revenit în patrie. Diaspora românească l-a votat pe Iohannis ca preşedinte al României, candidat susţinut şi de către Partidul Popular European. Acelaşi partid, susţine PLDM şi pe preşedintele acestuia, Vlad Filat. Este ştiut prea bine că PLDM este singurul partid pro-european din Moldova, că este singurul partid a cărui echipă diplomatică a reuşit ridicarea vizelor europene pentru moldoveni şi semnarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb cu UE.

Ne plac sau nu PLDM şi Filat, trebuie să recunoaştem că doar ei pot integra Moldova în UE pînă spre anul 2019-2020, iar asta pentru că face parte din marea frăţie politică europeană numită Partidul Popular European.

Miercuri, 19 noiembrie, europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu i-a trimis o scrisoare premierului Iurie Leancă prin care i-a solicitat deschiderea unei secţii de votare la Craiova, iar asta întrucît în Oltenia învaţă circa 2.000 de tineri moldoveni. Pe mai departe, însă, la fel de mulţi moldoveni, tineri şi maturi, se află la Timişoara, Oradea, Sibiu, Braşov, Suceava, Botoşani, Vîlcea, Arad, Bacău, Constanţa etc., nu doar la Bucureşti sau Iaşi. Prin urmare, Leancă nu ar trebuii să comită „greşeala programată” a prietenului său de tristă amintire Victor Ponta şi să nu deschidă secţii de votare oriunde se află moldoveni stabiliţi într-un număr masiv sau acolo unde i se solicită. Leancă ar trebui să ştie că în Occident sînt tineri moldoveni de o mie de ori mai pregătiţi decît absolut tot Cabinetul lui de Miniştri. Eu ştiu sigur că o ştie, chiar dacă n-o poate recunoaşte!

Dacă nu va lua aceste măsuri din timp, adică chiar de ieri, riscă să aibă soarta prietenului său Ponta. Atmosfera este încă destul de încălzită, iar moldovenii occidentalizaţi se vor revolta la fel ca şi românii din diaspora dacă nu-şi vor putea exprima dreptul cetăţenesc la vot.

Votul occidental masiv al moldovenilor din diaspora nu doar că va salva parcursul pro-european al Republicii Moldova, dar va pune şi în dificultate o Rusie care ar încuraja sabotarea păcii sociale de către mercenarii politici Dodon, Usatîi, Şelin şi echipele antrenate din spatele lor.

Rătăciţi politici cu ifose pro-europene

Aşa cum am mai arătat şi în alte rînduri, sînt destui politicieni moldoveni care o fac pe pro-europenii doar pentru că ştiu că asta „dă bine”, că pot fi consideraţi că pot face parte din „lumea bună”. Nu doar acţiunile lor concrete şi publice îi trădează că sînt mincinoşi, ci şi rapănul bolşevic imprimat în rictusul lor. Exemple: Eu, de pildă (aici mă tem că Berlinski o să-mi spună că sînt narcisiac. Îmi asum riscul, chiar dacă nu-i aşa!), dacă toată viaţa am trăit într-o naivă încredere în oameni, respect şi dragoste faţă de copii şi bătrîni, dragoste faţă de femeia născătoare, nefiind subjugat de practica totalitară comunistă ceauşistă, adulator din născare al monarhiei şi risipitor de picături de ploaie, nori şi raze solare, zîmbesc şi cînd dorm, motiv pentru care apropiaţii îmi spun că nu am imprimate cute, riduri ale urii, încrîncenării interioare, ale unor temeri ascunse sau cele specifice nomenclaturiştilor rigizi.

Am simţit nevoia să-mi fac această autocaracterizare „auto-flatantă” obligat fiind de numărul mare al „încruntaţilor” mei inamici moldoveni, chipurile iubitori de Românie, dar adversari înverşunaţi ai românilor mai liberi de felul lor.

Puteţi întreba orice psihanalist onest dacă nu mă credeţi, dar priviţi-le, de exemplu, chipurile lui Nicolae Dabija, Valeriu Saharneanu, Mihai Ghimpu, Vitalia Pavlicenco sau Dorin Chirtoacă şi spuneţi-mi, vă rog, dacă observaţi pe chipul lor vreun rictus conturat involuntar de dragostea profundă faţă de semeni, de mirare în faţa noului, de linişte sau înţelepciune interioară?

Păi da, şi la asta trebuie să ne uităm atunci cînd ne transmit mesaje la solidarite în numele unor idealuri numai de ei ştiute sau în context electoral. Despre aşa-zisa unionistă Vitalia Pavlicenco şi dragostea ei electorală pentru papiţoiul „unionist” Victor Ponta v-am zis, aşa că mă opresc, „fulgurant”, deasupra lui Vladimir Valeriu Saharneanu, deputatul ăla care ţine în buzunarul de la spate pentru adînci bătrîneţi o Uniunea a Jurnaliştilor despre care jurnaliştii nu ştiu prea multe lucruri.

Rictusurile lui sînt expresia apusurilor juneţei lui sovietice care l-a sedus. Nu de mult, bocea că i-ar fi fost furată „Vocea Basarabiei”, postul de radio. Ştiind prea bine ce fel de dihanie este, mi-am amintit cum l-a îndepărtat pe scriitorul Ioan Mânăscurtă de la conducerea fostului digest românesc „Gazeta Românească”.

Haios-aiurea este faptul că nevasta lui, Maria Saharneanu, care-i tot ziaristă, a semnat alături de Mihai Cimpoi adeziunea pentru candidatul Victor Ponta la Preşedinţia României. După ce Iohannis l-a făcut terci pe papagalul de Ponta, Saharneanu şi-a trîntit un articol pro-europenist parcă şi pro PLR-ist pe blogul lui. Chiar dacă vrea să-i intre pe sub piele lui Iohannis, rictusatul URSS-ist tot a dat cu bîta în baltă şi s-a făcut de tot rîsul, iar asta din perspectiva poziţiei lui de etern preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor.

Iată doar o porţie din bălegarul scris de Saharneanu: „La învinuirile că nu are reacţia adecvată şi nu răspunde pe potrivă atacurilor taberei adverse (virgula i-am pus-o eu!), Ioahnnis a răspuns cu o replică de adolescent supărat, sec, româneşte: „Decît să fiu mîrlan, mai bine pierd.”

Atît l-a dus mintea pe Saharneanu să înţeleagă din reacţia demnă a lui Iohannis – că a dat o replică de adolescent supărat!

De ce l-am băgat pe Saharneanu în acest articol? Pentru că are tupeul să spună, printre altele, următoarele: a) Votul pro-Iohannis a fost în primul rînd un vot anti-sistem; b) minciuna, comportamentul arogant, infatuarea, lipsa de respect, discursul necuviincios sînt aspru penalizate şi nu sînt tolerate la nesfîrşit; c) cine doreşte ca Republica Moldova să se apropie de România, de Europa, de lumea civilizată se va solidariza cu votul anti-sistem, împotriva statului orligarhic, dat Partidului Liberal Reformator – partidul şansei europene în spaţiul de la Est de Prut.

Dacă este să fie aşa, atunci de ce Saharneanu nu-şi vede liniştit de pensie şi să-i lase pe tineri în locul lui? Atunci dacă este să fie aşa, atunci de ce Saharneanu atacă PLDM şi pe Filat, în condiţiile în care aceştia au rezultatele amintite mai sus şi sînt şi sprijiniţi de Partidul Popular European?

Dincolo de „cointeresaţi politici” ca Saharneanu, Pavlicenco etc., moldovenii trebuie să reţină bine amănuntul extrem de interesant că Republica Moldova nu ar fi reuşit să semneze Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu UE şi nici eliminarea vizelor de circulaţie în Europa pentru moldoveni dacă benzinarul „cinstrit” Miahi Ghimpu nu era înlăturat de la guvernare.

Virginia Filip 22.11.2014 - 21:14

Dodon si Usatii sunt niste "sageti" rusesti care sub nici o forma nu vor binele Republicii Moldova. Nu fac decat sa starneasca deseori conflicte si sa incite lumea la violenta. Nu vor sustine niciodata integrarea in Uniunea Europeana pentru ca ei vor sa vada o tara inrobitoare si nicidecum una in care sa se dezvolte economia. PLDM este singurul partid care isi doreste cu adevarat integrarea noastra in U.E. si nu trebuie sa ne lasam pacaliti de alti bolsevici comunisti care ne fac numai promisiuni false.

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
09.04.24 - 12:16
02.04.24 - 12:29