ATAC ARMAT LA UN HOTEL FRECVENTAT DE STRAINI DIN CAPITALA STATULUI MALI

Barbati inarmati au luat ostatici 170 de persoane

Doi bărbaţi înarmaţi au luat ostatice Vineri dimineaţă 170 de persoane (printre care șapte cetățeni chinezi, șase angajați ai companiei Turkish Airlines și francezi, al căror număr nu se cunoaște deocamdată) la hotelul Radisson Blu din capitala statului Mali, Bamako, imobilul fiind înconjurat de soldaţi locali, ajutaţi de trupele ONU, relatează CNN. Conform Reuters, operațiunea forțelor maliene beneficiază de sprijin logistic şi din partea Franței, în condițiile în care o sursă apropiată președintelui francez Francois Hollande a declarat că printre ostatici se numără și cetățeni francezi.

„Încă așteptăm informații mai precise care sunt verificate. Sunt și francezi. Președintele urmărește situația îndeaproape”, a menționat sursa citată.

Potrivit reprezentanţilor hotelului, care este frecventat de cetăţeni străini, cei doi bărbaţi înarmaţi au luat ostatici 140 de clienţi şi 30 de angajaţi.

Ministerul malian al Securității Interne a declarat că cel puțin trei ostatici au fost uciși de atacatori. Purtătorul de cuvînt al ministerului, citat de AFP, a precizat că 10 persoane au fost evacuate din imobil.

"Săptămîna aceasta a fost o delegaţie mare pentru procesul de pace la hotelul Radisson din Bamako", a declarat Olivier Saldago, purtător de cuvînt al Misiunii ONU de stabilizare în Mali (MINUSMA). Saldago a precizat că forţele MINUSMA îi ajută în prezent pe soldaţii din Mali în teren.

Hotelul Radisson Blu este situat la Vest de centrul oraşului, într-un cartier în care se află sediile unor ministere şi ale unor misiuni diplomatice.

"Au fost focuri de armă dimineaţă devreme. Se pare că este o tentativă de luare de ostatici. Poliţia este acolo şi izolează zona", a declarat sursa din domeniul securităţii.Potrivit unor martori din zonă, poliţia a înconjurat hotelul şi a blocat drumurile care duc spre cartier.

Nordul statului Mali a fost ocupat în 2012 de luptători islamişti, unii avînd legături cu Al-Qaida. Deşi aceştia au fost eliminaţi în urma unei operaţiuni militare condusă de Franţa, violenţele sporadice continuă.