Asistam la debutul unei lovituri de Stat? In plina Stare de Urgenta, opozitia antinationala a lui Plahotniuc a pus stapinire samavolnica pe CC

Au obținut suspendarea creditului rusesc de care țara are nevoie ca de aer

În mod absolut suspect și cu o repeziciune nefirească, președintele Curții Constituționale (CC) Vladimir Țurcan a fost demis astăzi, 23 Aprilie, din funcție. Decizia de demitere a lui Țurcan a fost luată în urma unui demers depus de magistrații Nicolae Roșca și Liuba Șova, în ziua de 21 Aprilie. Potrivit unui comunicat al Înaltei Curți, noul președinte este magistratul Domnica Manole, un executant docil al dispozițiilor date de Andrei Năstase și Maia Sandu, dar, prin extensie, și a celor venite de la Andrian Candu, un intermediar al lui Plahotniuc și al lui Ilan Șor. 

După destituirea lui Vladimir Țurcan, CC a admis cererea unui grup de deputați și a suspendat acțiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii nr. 57 din 23 Aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind contractarea împrumutului de 200 de milioane de euro.

Vladimir Țurcan și Domnica Manole au fost numiți în funcţia de judecători ai CC printr-o hotărîre a Parlamentului din 16 August 2019. Judecătorii CC l-au votat pe Vladimir Țurcanu în cadrul ședinței din 19 August 2019, în calitate de preşedinte al CC.

Astăzi, Parlamentul a votat în prima și a doua lectură Acordul de creditare cu Federația Rusă în valoare de 200 de milioane de euro. Premierul Ion Chicu a prezentat în plen proiectul Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova.

Prin Decizia nr. 41 din 23 Aprilie 2020, CC a admis cererea deputatului Sergiu Sîrbu (omul lui Plahotniuc) privind suspendarea acțiunii actelor contestate și a suspendat acțiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii nr. 57 din 23 Aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, pînă la examinarea în fond a sesizării. Data la care se va examina cauza în fond nu a fost încă anunțată.

Asistăm la debutul unei lovituri de Stat? Se pare că da! De cînd oligarhul mafiot Plahotniuc a fost nevoit să fugă din țară, forțele oculte din spatele lui, mai cu seamă ”extensiile” lui din România, au făcut tot ce se poate pentru a submina și sabota Statul Republica Moldova. Astfel, au reușit s-o convingă pe Maia Sandu să-și saboteze propriul Guvern, l-au activat, în regim de urgență, și îl țin permanent în priză pe diversionistul Renato Usatîi, iar acum, ca și în 2009, profitînd de drama națională cumplită provocată de coronavirus, au acaparat CC în scopul sabotării dramatice a stabilității actualei guvernări.

Scopul final al ocultei românești, al lui Plahotniuc, Șor și al agenților lor funcționali din țară – Candu, Usatîi, Sîrbu etc. – este acela de a produce haos național, de a profita de el, de a-l utiliza drept pretext pentru o lovitură de Stat, ca cea din 7 Aprilie 2009.

Acum CC joacă după cum îi cîntă Plahotniuc, iar acesta vrea să înfometeze poporul spre a-l manipula și instiga împotriva guvernării legitime. Cum altfel poate fi explicată suspendarea Acordului de împrumut cu Rusia, un împrumut de care țara și moldovenii au nevoie ca de aer? (M. C.)