ASA-MI VINE CITEODATA

S-a răcit afară şi odată cu mercurul termometrelor cade deseori şi moralul omului. Al meu, de-o vorbă, cade, pentru că încep să mă macine gînduri cum ies din iarnă, cum îmi încălzesc copiii, îmi vor ajunge oare puteri, mijloace etc. Cred că sînt nişte gînduri fireşti pentru un om simplu, normal şi adecvat, mai ales în realităţile de azi. Păi, iată, uneori în stări de mare tristeţe aşa-mi vine cîteodată, nu, nu să dau cu cuţitu-n piatră, asta e din cîntece, da să-mi iau lumea în cap, cum zicea bunică-mea, şi să mă duc, tot să mă duc, poate-poate undeva în altă parte e mai bine.

Clar, asta ţine de folclor şi emoţii, dar chiar, dacă s-ar putea atît de uşor, în caz că ceva nu merge cum trebuie, să poţi lesne te strămuta unde e mai confortabil. Au fost situaţii cînd aşa au procedat popoare întregi sau cel puţin mii de oameni, ghidaţi de aceleaşi tendinţe şi voinţe. Le este uşor scriitorilor, care pot în orice moment scoate o foaie curată. Atunci însă cînd este vorba de o viaţă nouă, cu foile curate e mai greu: unde nu te-ai întoarce, cam deja peste tot locul s-a schiţat cîte ceva, s-au pus temelii şi baze, fără tine.

Pînă prin secolul XVI, acest impuls al omenirii de-a începe totul din nou era realizat prin acapararea de noi pămînturi. Or, să înţeleg că lumea s-a extins din contul celor fără de noroc? Pentru că de ce i-ar trebui unui om de succes să se arunce undeva să plece dacă e totul ok, să se mute de-acolo unde e frumos şi cald? Numai că în secolul XVI planeta practic s-a sfîrşit. Încă vreocîteva veacuri am tot consolidat şi fortificat hotare, după care ne-a rămas să explorăm doar cerul.

Tot secolul XX oamenii erau bolnavi de cosmos, pînă cînd n-au înţeles definitiv că spaţiul cosmic încă nu le prea este pe măsura posibilităţilor. Un univers enorm s-a dovedit a fi presat în frontierele unei planetuţe păcătoase, ce poate fi înconjurată în zbor preţ de cîteva ore. Şi nici o şansă de-a o şterge undeva.

Uneori mă gîndesc – ce păcat! Vezi, bunăoară, că în ţara ta nu va fi ordine, iar străinătatea nu prea abundă în ospitalitate. Laşi totul baltă, mai găseşti nişte fraţi de idei şi te porneşti să cauţi o insulă nepopulată, iar acolo începi să construieşti statul care ţi-ar părea ţie că e ideal. Îţi aduci limba ta, elaborezi Constituţia la care visezi şi care lucrează, instaurezi democraţia adevărată. Sistemul electoral va fi unul rezonabil, fără dictonul “Împarte, cucereşte şi conduce!”, înţeles pervers de minţile slabe care au mai dedus şi “fură!”. Nici un fel de religii – orînduire în exclusivitate laică, care să dezvolte ştiinţa, industria, cultura, businessul. Să aibă loc toţi migranţii, cărora, probabil, la fel nu li-i dulce în patria lor. Teatre noi, televiziuni deştepte, cinematografie talentată, presă competentă şi nepărtinitoare, resursele umane să fie mai valoroase ca ţiţeiul… Mai pe scurt, scriu şi-mi amintesc de adoraţii Ilf şi Petrov - “Ostap a luat-o razna”.

S-a dus trenul. Ultimul a reuşit Israelul şi tot nu fără probleme. Acum toată planeta este ocupată, mese libere nu mai sînt. Poate de-atîta proverbiala frază dintr-o renumită comedie sovietică – “este oare viaţă pe Marte?” preocupă civilizaţia tot mai mult şi mai mult. Toată speranţa e pe aceste minţi luminate de ingineri, constructori, inventatori, programatori, care poate dacă pun umărul mai serios, vor mai da lumii o şansă. Eu mai sper că omul va avea încă ocazii, ca atunci cînd i se umple paharul răbdării şi nervii aprind becul roşu, să aibă posibilitatea să-i trimită pe toţi la dracu’ şi să zboare peste zeci de mii de kilomteri, unde s-o ia de la’nceput, în circumstanţe mult şi mult mai fericite.

Lilia GRUBÎI

Socialmai mult
15.12.17 - 17:52
15.12.17 - 17:51
15.12.17 - 16:40
15.12.17 - 16:10
15.12.17 - 13:11
15.12.17 - 12:46
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34
13.12.17 - 18:01
13.12.17 - 17:39
13.12.17 - 14:22
13.12.17 - 12:28
13.12.17 - 12:26
13.12.17 - 12:22