ARTRITELE APAR DUPA DEPRESII

Psihologii elveţieni şi germani au descoperit că artrita şi bolile sistemului digestiv pot apărea, de obicei, în urma unor episoade depresive, în timp ce tulburările anxioase pot duce la apariţia bolilor de piele.

Specialiştii au examinat relaţia dintre bolile fizice şi cele mintale la copii şi adolescenţi. Ei au analizat datele provenite de la 6.483 de tineri din Statele Unite, cu vîrste cuprinse între 13 şi 18 ani. Cercetătorii au remarcat faptul că unele boli tindeau să apară mai frecvent la copiii şi adolescenţii care suferiseră anterior probleme mintale. De asemenea, anumite tulburări psihice pot apărea mai des în urma unor boli fizice. Tulburările afective precum depresia sînt frecvent urmate de artrită şi de afecţiuni ale sistemului digestiv, în timp ce tulburările anxioase au fost asociate cu bolile de piele. S-a observat şi o legătură între epilepsie şi tulburările de alimentaţie.

Sursa: doctorexpres.ro