ARTICOL DE POST

Sînt acasă, dar trebuie să plec la redacţie. Degrabă începe şedinţa de sumar şi, dacă întîrzii, sînt pus de cremenalul Ion Berlinski să învăţ pe de rost, ca penalizare, programul şi statutul Partidului Liberal al lui Mihai Ghimpu, texte numai bune de o antologie a pampersului.

Chem liftul. “Lifta păgînă” vine şontîc... şontîc. Hîîrşşş... Se deschide uşa. Intru val-vîrtej. Păcat. Cel care a fost înaintea mea în ascensor a lăsat-o acolo pe Vissina, sora mai mare şi mai tare a vîntului de cloşcă. Dichisită, cu guleraş şi manşetuţe albe, are origini sănătoase: de usturoi greu, de-al nostru. Consistentă de poţi agăţa toporul de dînsa, Vissinica totuşi sare, iute ca şperla, din colţ în colţ. Adevărată armă chimică, care îşi bate joc, într-un hal fără de hal, de demnitatea simţurilor mele daco-latino-slave. Oare nu sînt cumva victima vreunui atentat politic? La tine, CEDO, mi-e gîndul şi preş mă fac în faţa ta! Trebuie să convoc urgent o conferinţă de presă şi să anunţ poporul că sănătatea mea, care e piesă de patrimoniu naţional, se află într-un permanent pericol de moarte.

Abătut din cale de corbii gîndurilor negre, am întîrziat, dar – stupoare! – redactorul şef nu mă pocneşte cu măciuca învăţatuluipederost, ci mă roagă cuviincios, cu modulaţiile evlaviei în voce, să scriu ceva de suflet, poate vreun articol... de post pentru cititorii noştri însetaţi de ideal tămîios, harnic cădelniţat de vreun popă băş(t)inos.

Ştiu că există biscuiţi, sarmale, torturi, îngheţată, ouă, brînză şi chiar prezervative de fereală alimentară şi neatingere carnal-trupească, dar oare ce-o mai fi însemnînd şi cum o fi arătînd un articol de post!? Mai ales că am fost avertizat din start: – Dar fără politică, categoric fără, căci oamenilor li s-au făcut bătături pe timpane de atîta trăncăneală politică. Nu vezi cum e la noi: “Ai auzit ce-a zis Diacov? Dar Şalaru? Dar Oazik Nantoi?” Uneori ai impresia că ne-am transformat în comentatori pasionali ai unor pîrţuri politice trase pe gură de nişte găinari cu pretenţii de oameni de stat.

Şi cum stăteam eu aşa derutat, agăţat de-o aripă de cîrligul unui enorm semn de întrebare, mi-am amintit de un popor vertical, paşnic, mult şi vesăl: istoricii şi scriitorii lumii întregi... Despre scriitori, aceşti nenorociţi pătaţi de cerneală (Kurt Vonnegut), am numai păreri de bine: mai mult sau mai puţin talentaţi, cu dînşii niciodată nu mori de urît. Cică un tînăr începător în ale scrisului scoate glas timid pe ţeavă: “Vreau să comand un burger şi o Cola”. „Dar, domnule, vă aflaţi într-o bibliotecă!!!” „Atunci daţi-mi Inimă de cîine, Vin de păpădii, iar la desert Dulceaţă de coarne”.

Nici faţă de istorici nu am pretenţii, în afară de una singură, redată de următorul panseu dialogal: – Ce legătură este între sutien şi istorie? – Ambele deformează realitatea!

* Adevărul şi numai adevărul ştiinţific! După terminarea ostilităţilor franco-germane din anii1870-1871, feldmareşalul Karl Moltke a fost vizitat de nişte istorici, care şi-au exprimat intenţia de a scrie cronica războiului victorios împotriva Franţei. Aceştia l-au rugat pe bătrînul conte să-i consilieze din cînd în cînd, pentru ca prin sfaturile şi indicaţiile sale ei să ducă la bun sfîrşit preconizata operă ştiinţifică. Moltke a rămas sincer mirat:

– Dar, domnilor, nu înţeleg despre ce sfaturi şi indicaţii vorbiţi!? Scrieţi adevărul, numai adevărul... dar nu chiar tot adevărul.

* Cursul istoriei. Scriitorul francez Andree Maurois a fost întrebat odată:

– Cine a schimbat mai mult cursul istoriei – Cezar sau Napoleon?

Maurois: – De cînd există civilizaţia umană, nimeni nu a schimbat mai tare cursul istoriei decît istoricii.

* Despre daunele fumatului. La întrebarea despre daunele fumatului, romancierul Alain Robbe-Grillet a răspuns:

– Există o singură maladie incurabilă – viaţa. De această boală mor toţi pînă la urmă.

* Emoţiile debutului. Înaintea primei lecturi publice din lucrările sale, Mark Twain avea mari emoţii: cum va reacţiona publicul la povestirea sa? Însă chiar primul alineat citit a aruncat asistenţa în braţele extazului. El suna aşa: “Iulius Cezar a murit. Shakespeare a murit. Napoleon a murit, simt că şi eu am probleme de sănătate”. Comentariu “M. S.”: Într-adevăr, cît de mult contează într-o nuvelă, într-un articol, într-o simplă convorbire fraza iniţială, de intrare! Nu vrem să insinuăm nimic, însă amintim că una dintre piesele de rezistenţă ale „prozei româneşti din Basarabia” începe astfel: „Deşi era toamnă tîrzie, afară era un soare feciorelnic. Cînd am ajuns acasă, tata şi mama desfăcau la popuşoi”. Totuşi, autorul a comis o mică greşală mare din punctul de vedere al Academiei Române: trebuia să scrie “porumb” în loc de „popuşoi” – încolo totul e minunat!

* Asupra deosebirii dintre om şi animal. Scriitorul satiric rus Fonvizin arăta că între om şi animal există o diferenţă uriaşă: “Doar se ştie că animalul niciodată nu poate fi om, pe cînd omul, în special сel сu bani şi putere, destul de des cade în animalitate”. La timpul său, fraza aceasta a făcut înconjurul Rusiei.

* Logodna este anticamera unui exil pe toată viaţa. – Ce este iubirea şi ce este căsnicia?, a fost ischitit un comediograf francez.

– Iubirea este lumina vieţii.

– Iar căsnicia?

– Căsnicia este nota de plată pentru lumină.

* Omul cu amintiri plăcute este salvat pentru totdeauna. Un reporter a rugat-o pe Brigitte Bardot: – Numiţi cea mai minunată zi din viaţa D-voastră! Actriţa a lăsat puţin ochii în jos şi a şoptit îngîndurată: – O, aceasta a fost o noapte atît de impresionantă!

* Cum gîndim, aşa trăim.Cineva i s-a plîns filozofului grec Diogene:

– Of şi iară of, cît de grea e viaţa!

– Da, dar nu orice viaţă, ci doar cea trăită prost!

* Scriitorul filozof şi jurnalistul pisălog. În miniatura Cartea lui Camus Paulo Coelho arată cum un jurnalist îl tot urmărea pe Albert Camus, cerîndu-i să-i explice cum lucrează. Autorul “Omului revoltat” tot evita răspunsul: „Eu scriu, iar ceilalţi gîndesc ce vor despre mine”.

Dar jurnalistul nu se da bătut. Într-o seară reuşi să-l găsească pe Camus într-o cafenea la Paris. „Critica este de părere că nu trataţi niciodată o temă în profunzime”, zise jurnalistul. Şi îl întrebă: “Dacă ar trebui să scrieţi o carte despre societate, aţi accepta provocarea?”

„Desigur, răspunse Camus. Cartea ar avea o sută de pagini. Nouăzeci şi nouă vor fi albe, pentru că nu e nimic de spus. La sfîrşitul paginii o sută aş scrie: “Unica datorie a omului este de a iubi.”

* Un regat pentru o aluniţă. După un nou oraş cucerit, Timur Lenk l-a chemat la el pe vestitul poet Hafiz, care trăia retras ca un pustrnic, şi i-a spus:

– O, Hafiz, eu am îngenuncheat multe ţări, ca să strălucească şi mare tare perlele noastre Samarcand şi Buhara. Iar tu în versurile tale spui că eşti gata să le dai pe toate pe o singură aluniţă de pe sînul unei femei frumoase.

– Tocmai deaceea am şi ajuns în sărăcia în care mă aflu, a răspuns poetul.

Aici, dragi cititori care sînteţi mai inteligenţi decît noi, punem punct Decalogului nostru pentru zilele de abstinenţă alimentară care au mai rămas pînă la 16 aprilie. Ne permitem un singur-singurel îndemn umanitar: Consumaţi alun(iţ)e, cît mai multe alune – sînt pline de vitamine ca Uralii de minerale!

Dinu MIHAIL

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
08.03.24 - 20:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40