ARMATA NATIONALA ARE UN NOU CONSILIU DE ONOARE AL OFITERILOR

În cadrul unei adunări generale a ofiţerilor superiori din Ministerul Apărării, Marele Stat Major şi comandamentele de forţă, a fost ales noul Consiliul de Onoare al Armatei Naţionale.

În opinia şefului Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, membrilor Consiliului le revine un rol important în consolidarea disciplinei militare, precum şi în implementarea unor proiecte spirituale şi profesionale ale cadrelor militare.

În cursul şedinţei militarii i-au ales prin vot secret pe cei 7 membri ai Consiliului, care va fi condus de colonelul Vadim Cemîrtan, comandantul Forţelor Aeriene.

Potrivit Regulamentului consiliilor de onoare ale militarilor prin contract din cadrul Armatei Naţionale, aceste consilii sînt organe consultative ale comandanţilor unităţilor militare ale Armatei Naţionale/şefilor instituţiilor Ministerului Apărării, create pentru examinarea încălcărilor (abaterilor) grave de disciplină militară, comise de militarii prin contract, în timpul îndeplinirii serviciului militar, precum şi în afara orelor de serviciu.

Membrii consiliilor de onoare sînt aleşi pentru o perioada de 3 ani şi trebuie să întrunească calităţi/condiţii stipulate în Regulament, cum ar fi conduită exemplară, principialitate, experienţă în serviciul militar, calităţi morale şi profesionale.

Sursa: Moldpres