V-aţi închipuit vreodată o capitală africană mai curată şi mai sigură decît aproape toate capitalele europene şi fără niciun cerşetor sau vagabond pe străzi? Ei bine, aşa ceva există într-o ţară din centrul Africii. În aceeaşi ţară unde în urmă cu aproape 20 de ani (1994) a avut loc cel mai crud masacru din istorie, cînd extremiştii au omorît aproape 1 milion de persoane în numai trei luni.

New York Times scrie despre transformarea uimitoare care a avut în această ţară după genocidul din 1994 şi care acum este considerată printre cele mai sigure din lume, capitala sa fiind comparată cu Zurich.

Este vorba de Kigali, capitala Rwandei, ţară la conducerea căreia se află preşedintele Paul Kagame. Kigali freamătă de eficienţă, în condiţiile în care Rwanda rămîne una din cele mai sărace ţări din lume. Chiar şi Duminică dimineaţa, plutoane de femei cu mănuşi albe mătură ritmic străzile, cîntînd încet pentru sine. În centrul capitalei se află un mall impresionant – Union Trade Center –, iar traficul se desfăşoară fluid în jurul unei fîntîni gigantice. Nu există nici un gunoi pe străzi şi nici pungi negre de plastic care să fie agăţate de garduri sau pomi ca în multe oraşe africane – Guvernul lui Kagame le-a interzis. Nu există tineri fără adăpost care să doarmă pe trotuare sau aurolaci care să-şi omoare foamea trăgînd din pungi.

În Rwanda, vagabonzii şi infractorii au fost evacuaţi de poliţie şi trimişi într-un “centru de reabilitare” pentru tineri pe o insulă în mijlocul Lacului Kivu, pe care unii oficiali rwandezi îl numesc în glumă Hawaii-ul lor – deoarece este atît de bogat şi frumos –, deşi unii cetăţeni vorbesc despre ea ca şi cum ar fi un Alcatraz. Nu sunt nici măcar mahalale mari în Kigali, deoarece Guvernul pur şi simplu nu permite aşa ceva.

De exemplu, drumul pe jos în mijlocul nopţii de la un restaurant la hotel este cea mai proastă idee în oricare capitală africană. În schimb, Rwanda este unul din cele mai sigure locuri din lume, e o parte de Zurich, ceea este greu de conciliat cu faptul că în urmă cu mai puţin de 20 de ani au fost ucişi cei mai mulţi civili din istorie într-o perioadă de numai 3 luni de nebunie, luînd în calcul şi Holocaustul.

În timpul genocidului din Rwanda, majoritatea Hutu s-a pornit împotriva minorităţii Tutsi, măcelărind circa un milion de bărbaţi, femei şi copii, cei mai mulţi fiind căsăpiţi cu macete sau ciomege. Rwandezii spun că este dificil pentru oricare străin să aprecieze cît de terifiant a fost. Acum, este foarte greu să găseşti şi un om care trece strada prin loc nepermis.

Nici o ţară din Africa, dacă nu din lume, nu s-a transformat complet într-o perioadă atît de scurtă, iar Kagame a regizat cu viclenie transformarea. Privit pe lîngă alţi omologi ai săi, precum megalomaniacul Robert Mugabe din Zimbabwe, care a dus o naţiune frumoasă şi prosperă direct în pămînt, sau amiabilul, dar incapabilul Joseph Kabila din Republica Democrată Congo, care a spus că se juca jocuri video în timp în timp ce ţara se destrăma, Kagame pare trimisul lui Dumnezeu pe pămînt.

Spartan, stoic, analitic şi auster, el rămîne de obicei pînă la 2 sau 3 dimineaţa pentru a parcurge articolele din The Economist sau pentru a studia rapoartele privind progresul satelor din ţară, mereu căutînd căi mai bune, mai eficiente pentru a spori în fiecare an miliardele de dolari de la naţiunile donatoare pentru Guvernul său, ceea ce îl menţine ca fiind un exemplu strălucitor în privinţa a modului în care banii pot ajuta în Africa.

El este un obişnuit al întrunirilor de la Davos, forumul economic mondial, şi prieten cu multe persoane cu putere, cum ar fi Bill Gates sau Bono. The Clinton Global Initiative l-a onorat cu premiul de Cetăţean al Globului (Global Citizen), iar Bill Clinton a spus că Kagame a “eliberat inima şi mintea poporului său”.

Marius PÎRLOIU