ŢARA CU CEL MAI MARE PIB PE CAP DE LOCUITOR DIN LUME AR PUTEA DISPĂREA!

Qatarul, altădată una dintre cele mai sărace ţări de pe Glob, a devenit, datorită resurselor de petrol şi de gaze, cea mai bogată de pe Glob.

Qatar este ţara cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, depăşind Luxemburgul, conform datelor FMI.  Populaţia statului Qatar este de 1,7 milioane de persoane, iar PIB-ul  pe cap de locuitor este de  106.284 dolari. În Qatar se regăseşte combinaţia ideală între bogăţie, dezvoltare şi numărul redus de locuitori, însă nu mulţi sunt aceia care ar dori sau ar putea să locuiască în această ţară.

Ţara în care nu există oameni săraci

Din punct de vedere statistic, în Qatar nu există oameni săraci. O spun o serie de rapoarte oficiale, ca de exemplu cel al Băncii Mondiale, care arată că  rata populaţiei sărace din acest stat este exact 0%.

Mai mult, statisticile CIA arată că în Qatar rata şomajului este de doar 0,5%, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor este cel mai mare din lume la ora actuală, depăşind state precum Elveţia sau Luxembourg.

Nu are nici o picătură de apă!

Dacă ne întoarcem în 1940, cum era Qatarul pe atunci? Trăiau aprox. 11.000 de oameni aici. Nu aveau apă. Nu aveau energie, nici petrol, nici maşini, nici unul din aceste lucruri. Majoritatea oamenilor care trăiau aici fie locuiau în sate de pescari, la marginea mării, sau erau nomazi, care migrau din loc în loc încercînd să găsească apă.

Nimic din splendoarea de azi. Nici urmă de oraşe cum se văd astăzi. Nu pentru că oraşele nu se puteau dezvolta. Nu existau resursele pentru a le dezvolta. Vedeţi că speranţa de viaţă era de asemenea scurtă. Cei mai mulţi oameni mureau în jurul vîrstei de 50 de ani.

Să trecem la capitolul II: epoca petrolului. 1939 e anul cînd s-a descoperit petrolul. Din păcate, n-a fost exploatat comercial pînă după Al Doilea Război Mondial. Ce influenţă a avut? A schimbat faţa acestei ţări, aşa cum se poate vedea azi. A făcut, de asemenea, ca toţi cei care străbăteau deşertul în căutare de apă, în căutare de alimente, încercînd să aibă grijă de animale – să se urbanizeze.

Să privim situaţia prezentă!  Care este populaţia actuală? Este de 1,7 milioane de oameni. Asta în mai puţin de 60 de ani. Creşterea medie a economiei Qatarului e de aprox. 15% în ultimii 5 ani. Durata de viaţă a urcat la 78 de ani. Consumul de apă a crescut la 430 de litri. Această valoare este printre cele mai mari din întreaga lume. Am trecut de la a nu avea apă deloc la consumul cel mai mare comparativ cu orice altă naţiune. Nu ştiu dacă a fost o reacţie la lipsa apei.

"Asta e situaţia în Qatar, pentru cei care nu ştiu. Avem o rezervă de apă de doar două zile. Importăm 90% din alimentele noastre, şi cultivăm mai puţin de 1% din pămîntul ţarii noastre. Agricultorii pe care îi avem, într-un număr oricum limitat, au fost forţaţi în afara practicilor agricole, ca urmare a politicii de piaţă deschisă şi a competiţiei cu marile corporaţii etc. Ne confruntăm şi cu riscuri. Aceste riscuri pot afecta direct durabilitatea şi continuitatea acestei naţiuni", spune inginerul Fahad Al-Attiya, în cadrul unei conferinţe ţinută la TED Talks.

Ce trebuie să ştii despre Qatar

Qatarul este o monarhie constituţională. Emirul deţine în stat puterile legislativă şi executivă, pe care le exercită ajutat de Guvern şi de un Consiliu Consultativ, format din 45 de membri, din care 30 aleşi şi 15 numiţi de emir. Partide politice nu există. Şeful statului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, exercită şi prerogativele de ministru al Apărării şi comandant suprem al Forţelor Armate.

Gazdă a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, Qatar investeşte enorm pentru a dezvolta turismul. Nu se poate intra pe teritoriul statului Qatar în baza unui paşaport temporar, deoarece autorităţile qatareze nu-l recunosc ca document de călătorie. Pentru şederile care depăşesc 30 de zile, vizita medicală şi testul de depistare HIV sunt obligatorii (certificatele eliberate de autorităţile medicale străine anterior sosirii în Qatar nu sunt recunoscute).

Odată ajuns în această ţară trebuie să ştii că băuturile alcoolice se pot consuma numai în unele hoteluri, iar rezidenţii străini le pot cumpăra de la un magazin autorizat, în baza unui permis eliberat de autorităţile locale. Aici trebuie să adopţi o ţinută şi un comportament decent în public. Spre exemplu, este bine să ai genunchii şi umerii acoperiţi, atunci cînd eşti în public. Se recomandă, de asemenea, evitarea manifestărilor de afecţiune în public, persoanele de sex opus nu se ating niciodată în public, chiar dacă sunt căsătoriţi.

În ceea ce priveşte transportul, în Qatar se conduce pe partea dreaptă a drumului, iar conducerea sub influenţa alcoolului este considerată un delict grav. Încălcarea regulilor de circulaţie poate atrage amenzi considerabile. Limitele de viteză admise sunt 60/80 km/h în localităţi şi 120 km/h pe autostradă, cu supraveghere radar în anumite zone.

Autor: Capital.ro