APELUL PLDM SUSŢINUT MASIV DE APL

Administraţiile publice locale se solidarizează masiv cu îndemnul PLDM de a aproba declaraţii în susţinerea viitorului european al ţării şi condamnarea încercărilor de dezbinare a societăţii.

Pe parcursul zilei de 17 şi 18 februarie, pe adresa partidului au parvenit zeci de documente adoptate de consiliile locale de toate nivelele.

Astfel, s-au raliat apelului PLDM Consiliul municipal Bălţi şi suburbiile Sadovoe şi Elizaveta; Consiliul raional Briceni şi satele Trebisăuţi şi Beleavinţi; consilierii raionali Edineţ; aleşii locali din Vădeni, Pîrliţa, Solcani şi Redi Cereşnovăţ din raionul Soroca; Puhoi, Bardar, Horeşti, Cigîrleni, Ruseştii Noi din raionul Ialoveni; Teliţa, Delacău şi Speia din raionul Anenii Noi; Coşerniţa, Cruglic, Dubăsarii Vechi şi Drăsliceni din raionul Criuleni; Arioneşti şi Cernoleuca din raionul Donduşeni; Ermoclia şi Purcari din Ştefan Vodă; Negurenii Vechi din raionul Ungheni şi Hirova, raionul Călăraşi.

Semnatarii, care reprezintă diferite formaţiuni politice în consilii, îşi declară agrementul pentru modelul european de dezvoltare a Republicii Moldova, pentru modernizarea ţării şi construirea unui stat european.

De asemenea, sînt blamate toate încercările de a destabiliza situaţia, de a stîrni vrajba în societate şi de a deturna cursul european. În acelaşi timp, administraţiile publice locale se angajează să contribuie activ la dezvoltarea oraşelor şi satelor, la crearea locurilor de muncă, asigurarea bunăstării cetăţenilor, etc.

Comunicat al Serviciului de presă
al Partidului Liberal Democrat din Moldova