APCE VA CONTINUA SĂ FIE SOLIDARĂ CU POZIŢIA OFICIALĂ A GUVERNULUI R. MOLDOVA PRIVIND INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI REINTEGRAREA ŢĂRII

Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Eugen Carpov, a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur.

Eugen Carpov a salutat vizita de lucru a Preşedintelui APCE în Republica Moldova, calificînd-o ca fiind una importantă pentru ţara noastră. Totodată, Viceprim-ministrul şi-a exprimat înalta apreciere pentru nivelul de cooperare dintre Republica Moldova şi Consiliul Europei, în special la nivel parlamentar.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre ultimele evoluţii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi au avut un schimb de opinii pe marginea situaţiei actuale în procesul de negocieri. În context, Eugen Carpov şi-a manifestat regretul privind poziţia Tiraspolului şi a Moscovei de a amîna pentru luna septembrie runda de negocieri în formatul „5+2", care era programată pentru săptămîna aceasta. Vicepremierul pentru reintegrare a menţionat că autorităţile de la Chişinău întreprind eforturi susţinute în vederea continuării discuţiilor în cadrul formatului de negocieri "5+2" şi menţinerii tuturor platformelor dialog între Chişinău şi Tiraspol.

Referindu-se la rolul partenerilor internaţionali, oficialul moldovean a subliniat importanţa sprijinului pe care aceştia îl acordă procesului de reintegrare a ţării, precum şi consolidării instituţiilor democratice şi a statului de drept în Republica Moldova.

Viceprim-ministrul i-a mulţumit Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru atenţia şi sprijinul acordat ţării noastre şi şi-a exprimat ferma încredere că relaţiile şi cooperarea între Republica Moldova şi Consiliul Europei se vor dezvolta în spiritul parteneriatului şi a cooperării durabile.

La rîndul său, Anne Brasseur a urat mult succes Vicepremierului pentru reintegrare în sarcina, deloc uşoară, privind reglementarea conflictului transnistrean şi a dat asigurări că, APCE va continua să fie solidară cu poziţia oficială a Guvernului Republicii Moldova privind integrarea europeană şi reintegrarea ţării. (Moldpres)