Aparitie surprinzatoare la masa negocierilor comerciale intre China si SUA

Vice prim-ministrul chinez Liu El, principalul consilier comercial al Președintelui chinez, a participat în mod neașteptat, la prima zi a discuțiilor care vizează disputa comercială dintre China și Statele Unite, potrivit unor surse apropiate evenimentului și a unei fotografii văzută de Bloomberg, relatează mediafax. China anunțase că discuțiile vor fi conduse de un oficial de rang inferior din Ministerul Comerțului. Nu este clar cît a rămas Liu sau ce a discutat. Ministerul Comerțului nu a răspuns unei solicitări privind prezența lui Liu. Reprezentantul pentru comerț al SUA Robert Lighthizer este așteptat să se întîlnească cu Liu la sfîrșitul acestei luni.

Participarea lui Liu la întîlnire semnalează faptul că oficialii chinezi acordă o importanță deosebită discuțiilor, chiar dacă oficialii implicați sunt de nivel mediu. Discuțiile sunt primele interacțiuni între SUA și China, după armistițiul de 90 de zile convenit în Decembrie în Argentina de Președinții Donald Trump și Xi Jinping. Mai multe discuții la nivel înalt sunt așteptate în cursul acestei luni, Iar publicația South China Morning Post avansa posibilitatea unei întîlniri între Trump și vicepreședintele chinez Wang Qishan la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Ministerul de Externe al Chinei a confirmat Luni că Wang va avea un discurs la Davos, dar nu a pomenit de o întîlnire Wang – Trump. Delegația americană de la Beijing este condusă de reprezentantul comercial adjunct Jeffrey Gerrish. Discuțiile preliminare au fost „puțin mai optimiste decît de obicei”, a declarat, pentru Bloomberg TV, consilierul economic al Casei Albe Larry Kudlow.

Pe agenda discuțiilor se află, pe lîngă tarifele vamale, situația unor drepturi de proprietate intelectuală, cazul Huawei și tehnologia 5G, programul „Made in China 2025”, comerțul cu petrol și gaze, importurile agricole, precum și accesul mai facil al instituțiilor financiare de piața chineză.