ANTONIO TAJANI: EUROPA TREBUIE SA SE TEAMA DE INMULTIREA MICILOR PATRII

Președintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, a estimat că Europa trebuie să se teamă de înmulțirea micilor patrii, într-un moment în care Catalonia luptă pentru independența sa și în regiunile italiene Lombardia și Veneto are loc duminică un referendum pentru o mai mare autonomie, relatează AFP.

Europa trebuie, desigur, să se teamă de înmulțirea micilor patrii, a declarat Tajani într-un interviu publicat duminică în cotidianul Il Messaggero din Roma. ''De aceea, nimeni din Europa nu are intenția de a recunoaște Catalonia ca stat independent'', a subliniat președintele PE.

''Chiar și Theresa May (premierul britanic), în plin Brexit, a spus că Regatul Unit nu va recunoaște niciodată Catalonia'', a adăugat el.

Potrivit declarațiilor lui Tajani, ''Spania este, prin istoria sa, un stat unitar, cu numeroase comunități autonome, cu populații diverse, care vorbesc limbi diferite, dar care sînt un stat unitar''.

Tajani, care aparține Grupului PPE (dreapta), face o distincție între referendumul din Catalonia și cel din Lombardia și Veneto, două regiuni italiene care votează duminică în cadrul unui referendum pentru o mai mare autonomie.

''În primul rînd, cele două referendumuri (din Lombardia și din Veneto) sînt legitime, ceea ce n-a fost cazul în Catalonia. Apoi, referendumul din Catalonia era pentru independență, în timp ce Lombardia și Veneto cer mai multă autonomie'', a declarat Tajani, avertizînd: ''Atenție, a nu se interpreta referendumurile de duminică drept începutul unui sezon separatist''.

''În Spania nu este vorba de autonomie, ci de proclamarea independenței — în contradicție cu statul de drept și împotriva Constituției spaniole—, care este rezultatul unui referendum ilegal, promovat încălcînd regulile autonomiei catalane'', a conchis președintele PE.

Sursa: Agerpres