Antieuropeanul Leanca, un mafiot subaltern, s-a deconspirat!

Cum duce el RM în UE dacă trădează, a doua oară, PPE, partid transnaţional majoritar în Parlamentul UE?

Autor: Mihai CONŢIU

De-a lungul anilor, am avut posibilitatea să cunosc politicieni sau mafioţi de cel mai înalt rang, începînd cu şefi de stat şi terminînd cu şefi mafioţi, iar asta pe cîteva continente. Credeţi-mă că aproape toţi mi-au impus o anumită consideraţie. Exista şi există la ei, dragă cititorule, o filozofie de viaţă dublată de argumente dintre cele mai solide, de aşa natură încît să te lasă mut de uimire. Ei ştiu foarte bine să-şi motiveze minciunile şi cinismele electorale, în cazul politicienilor, ori crimele şi activităţile ilicite, în cazul mafioţilor. Sunt foarte multe puncte în care politicienii şi mafioţii se aseamănă. Ceea ce-i separă este faptul că unii au legea de partea lor, politicienii, iar alţii se răzvrătesc şi încalcă legea, mafioţii. Peste toate acestea, ambele categorii, din perspective interpretative proprii, respectă cu sfinţenie un Cod al Onoarei, pe care nu l-ar încălca cu nici un preţ. Nu e timpul şi spaţiul să vin cu exemple concrete, dar, vă asigur, voi detalia, căci cunosc numeroase date.

În RM, avem şi politicieni şi mafioţi de duzină, dar destul de periculoşi. Aici nu există o delimitare clară între mafioţi şi unii politicieni întrucît îşi schimbă locurile între ei cel puţin o dată la patru ani. Ceea ce diferenţiază bandele politico-mafiote din RM de cele din Europa, America de Sud sau Asia este faptul că ele nu respectă absolut nici un Cod de Onoare. Politicianul elaborează legi abuzive în favoarea lui, iar mafiotul „respectă” aceleaşi legi abuzive, care-i permit să fure şi să scape de pedeapsă, intrînd la puşcărie doar atunci cînd acelaşi politician elaborează alte legi ca să-l închidă pentru că nu s-au înţeles.

Leancă, un subaltern al Mafiei cu misiuni proeuropene

După ce Andrei Năstase a cedat în faţa Maiei Sandu calitatea de unic candidat al opoziţiei de Centru-dreapta pentru alegerile prezidenţiale, preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, i-a cerut liderului PPEM, Iurie Leancă, să se retragă din cursa prezidenţială şi să-şi anunţe sprijinul pentru candidatul unic al forţelor anti-oligarhice, Maia Sandu.

Vă reamintim că PPE cel mai mare partid din Parlamentul European din 1999, din Consiliul European din 2002 și este de departe cel mai influent partid în cadrul prezentei Comisii Europene. În afara UE, partidul deține majoritatea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Statistic, grupul PPE include, în prezent, 75 de partide membre din 40 de ţări, preşedinţii ai Comisiei Europene şi ai Consiliului European, şapte şefi de stat şi guverne UE şi 5 din afara UE, 14 membri ai Comisiei Europene şi cel mai mare grup din Parlamentul European. De asemenea, mulți dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene au fost membri ai partidelor care au format mai tîrziu PPE.

În consecinţă, înţelegeţi că orice apropiere de UE a RM depinde de bunăvoinţa, înţelegerea şi, deci, aprecierea PPE, iar asta şi în contextul în care, reţineţi!, Leancă promite moldovenilor că le va integra ţara în UE. În contextul solicitării pe care Joseph Daul i-a făcut-o lui Leancă, precizăm că demnitarul european l-a criticat pe Iurie Leancă că nu a participat la discuţiile cu privire la candidatul unic, aşa cum a promis în luna Mai delegaţiei Partidului Popular European. „Avînd în vedere numirea Maia Sandu, îl îndemn insistent pe Iurie Leancă să se retragă din cursă şi să sprijine candidatul comun”, a spus preşedintele PPE.

Cum îi răspunde „proeuropeanul” Leancă? Dar, mai întîi, cîteva precizări! Iurie Leancă, preşedintele Partidului Popular European din Moldova (PPEM), care își doreşte ca partidul său „european” să facă parte din marea familie a Partidului Popular European (PPE), sfidează pentru a doua oară recomandările făcute de preşedintele popularilor europeni, Joseph Daul. Cînd spunem că Leancă „sfidează pentru a doua oară recomandările PPE”, ne referim la următoarele fapte:

În anul 2014, Partidul Liberal Democrat din Moldova, din care făcea parte și Iurie Leancă, l-a susținut în alegerile prezidențiale din România pe Klaus Iohannis. Cu toate acestea, Leancă, în calitate şi de premier, a făcut campanie electorală pentru ex-premierul român Victor Ponta, aliatul lui Vladimir Plahotniuc. Tot în acel an, pe 16 Septembrie, Joseph Daul i-a adresat o scrisoare lui Leancă în care spunea: „Am fost profund decepționat la aflarea acestui fapt. Este absolut inacceptabil ca vicepreședintele unui partid membru al PPE să susțină campania electorală a unui candidat socialist…” Sfidător pînă la capăt faţă de un demnitar al UE în care Leancă promite că va duce RM, el s-a şi deplasat la Bucureşti să-i susţină candidatura penalului Ponta, căruia, ulterior, alături de democraţii lui Plahotniuc, i-a făcut campanie electorală şi în RM, o campanie plătită ilegal şi de care se ocupă DNA din România de ceva vreme.

Faţă de recenta solicitare făcută lui Leancă de Daul, acesta răspunde într-un mod în care, dincolo de vorbe, vedem că dă din umeri şi parcă ar spune: „Ce vreţi să fac? Nu vedeţi că Plahotniuc mă bagă la puşcărie dacă nu-l ascult, căci am dosare penale pentru furtul miliardului şi înstrăinarea Aeroportului? Cum să ascult de PPE sau de UE mai mult decît Plahotniuc?”

Curveşte, căci doar politica e o curvă, nu?, Leancă îşi motivează refuzul de a se retrage din cursa electorală în favoarea Maiei Sandu prin faptul că „Joseph Daul dacă i-a cerut să se retragă nu înseamnă că acesta ar fi şi punctul de vedere al PPE, chiar dacă Daul e președintele formațiunii cu cea mai mare prezență în Parlamentul European”. „Curat murdar”, vorbele lui nenea Iancu Caragiale! Iar asta o spune un filfizon prefăcut, cu pretenţii europene!

„O să am discuții și cu președintele Daul și după alegeri, pentru că obiectivul nostru este să ajungem să fim membrii familiei PPE. În momentul de față nu există o astfel de unitate”, a declarat Iurie Leancă pentru agora.md. De parcă va mai dori cineva din UE să discute oficial cu el, mai ales că se ştie că este un candidat căpuşă, de paie, pus de Plahotniuc ca să-i saboteze pe Maia Sandu şi pe Andrei Năstase!

Acum înţelegeţi mai bine spre cel fel de UE vor să ducă RM Leancă şi Marian Lupu? Cum se pot declara proeuropeni în timp ce nu-i respectă tocmai pe acei lideri politici ai UE care au puterea decizională efectivă de a aviza parcursul proeuropean al RM? Sfidează şi ei UE la fel cum a făcut-o Ghimpu în 2010, cînd europenii i-au recomandat să renunţe la desfăşurarea acelui scrutin costisitor şi eşuat de alegere a preşedintelui de către întreg poporul. Acum ei vor să fie aleşi în funcţia de Preşedinte al RM, în timp ce scuipă mojiceşte spre valorile democratice ale UE!

Îi mai crede cineva? În ceea ce-l priveşte pe Leancă, înţelegem că şi-a obişnuit familia ca să trăiască într-un lux nesimţit, numai că nu înţelegem de ce nu face ciocul mic, chiar cu riscul unei puşcării care l-ar purifica, l-ar face un bun exemplu măcar pentru copiii săi, iar asta dacă nu cumva este deja prea tîrziu! Interesant profil de „ex-KGB-ist”!

Sursa foto: moldoVesti.info