ANIVERSĂRI ŞI DEZBATERI

Discursul preşedintelui Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, la conferinţa ştiinţifică internaţională cu tema: „Operaţiunea Iaşi-Chişinău: mituri şi realităţi. Aniversarea a 70-cea a eliberării Moldovei şi Europei de Sud-Est de sub ocupaţia fascistă”

Noi comemorăm un eveniment important. În această zi, acum 70 de ani, armata sovietică a zdrobit cotropitorii fascişti, care au adus pe pămîntul nostru război şi distrugere. Astăzi, este de datoria noastră să aducem un omagiu memoriei acelor eroi şi să apărăm adevărul despre acel eveniment.

Cine şi-ar fi putut imagina acum 70 de ani, acum 50 de ani sau acum 30 de ani, că ne vom pomeni în situaţia cînd vom fi obligaţi să luăm apărarea eroilor din acele zile şi să demonstrăm caracterul eliberator al acţiunilor noastre militare.

În ultima perioadă de timp, sîntem cu toţii martori ai multiplelor tentative de a mutila istoria ţării noastre. Adevărul despre Marele Război pentru Apărarea Patriei deja a fost supus mai multor „amendamente” şi „redacţii”.

Putem auzi şi minciuni în adevăratul sens al cuvîntului. Astfel, în şcoli se fac încercări de a insufla tinerilor că noţiunea de Marele Război pentru Apărarea Patriei este o definiţie „incorectă” pentru Moldova, că, în realitate, buneii şi străbuneii noştri au fost nişte ocupanţi. La nivel oficial se încearcă eroizarea fascistului Antonescu, pe străzile oraşelor mărşăluiesc „legionari”, sînt date uitării numele soldaţilor sovietici.

Ne aducem aminte cum, în anul 2010, guvernarea liberală refuza să participe la Parada de 9 Mai de la Moscova. Iar preşedintele Parlamentului din acea perioadă, romîno-unionistul Mihai Ghimpu, a numit ţara noastră drept „parte învinsă” în acel război.

În prezent, aceşti oameni încă se află la putere, ei decid ce să înveţe copiii noştri în scoli, ei promovează o propagandă elaborată de Occident şi Bucureşti, orientată spre diminuarea importanţei şi spre revizuirea fundamentală a însemnătăţii acelui război, inclusiv a Operaţiunii Iaşi-Chişinău.

Există noţiunea de „vîrcolaci cu epoleţi”, cînd vorbim despre poliţişti transformaţi în criminali. Dar cum ar trebui să numim această guvernare liberală şi democrată? Ce să credem despre aceşti oameni?

Îmi aduc aminte cum, pe timpurile sovietice, ne era greu să înţelegem: cum putea să apară fascismul, cum au putut oamenii deveni atît de haini?

Acum, văzînd tot ce se întîmplă în Ucraina, văzînd ceea ce se întîmplă la noi în ţară, putem observa că ideile fascismului se furişează pe neobservate, perfid, fiind deghizate în lozinci occidentale, pătrunzînd în şcoli, în creierul oamenilor, după care are loc infectarea unor pături largi ale populaţiei.

Şi ce va fi peste zece ani, peste douăzeci de ani, dacă nu ne vom opune acestei propagande stupefiante? Ţi-e groază să te gîndeşti la asta.

De aceea, orice acţiune, orice conferinţă, orice activitate socială, şi cu atît mai mult una cu caracter politic, care ar fi capabile să contribuie la păstrarea memoriei despre acele evenimente de demult, au, astăzi, o importanţă inestimabilă.

Este de datoria noastră să aducem la cunoştinţa cetăţenilor importanţa zilei Eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă, să le povestim despre participarea părinţilor şi buneilor noştri la marea luptă cu „ciuma cafenie”, care încearcă să se renască.

Toţi noi, cei prezenţi acum aici, ştim prea bine că acum 70 de ani, în zilele lunii august, în cadrul excelentei operaţiuni Iaşi-Chişinău, trupele fronturilor 2 şi 3 Ucrainene au dat o lovitură zdrobitoare trupelor grupului de armate „Ucraina de Sud”, această lovitură apropiind momentul nimicirii fascismului. Pentru Moldova, aceste evenimente sînt semnificative, dat fiind faptul că republica a fost eliberată de sub ocupaţia româno-fascistă.

Dar dacă vom ieşi în afara pereţilor acestei clădiri şi îl vom întreba pe orice tînăr, ce ştie despre evenimentele de acum 70 de ani şi care este importanţa operaţiunii Iaşi-Chişinău, nu cred că ar fi în stare să răspundă. Mai mult ca atît, ar mai putea declara că Moldova a fost atunci ocupată, aşa cum se predă, astăzi, în şcoli după manualele de istorie a românilor.

Bineînţeles, acest proces de mutilare a istoriei poate fi deturnat doar prin instrumente politice. Şi noi, socialiştii, mergem pe această cale. Totuşi, la fel de importantă este discutarea permanentă a acestor subiecte, este importantă formarea unui front social, alcătuit din istorici, sociologi şi alţi experţi, care cunosc bine informaţia, care au competenţa de a o prezenta în mod clar, pe înţelesul cetăţenilor ţării, mai ales generaţiei tinere.

Apreciez această conferinţă nu doar ca o acţiune de comemorare a celor căzuţi. Nu doar ca un loc de discuţii pe marginea unui eveniment istoric, ci şi ca un element al unei platforme largi pentru studierea şi răspîndirea adevărului despre Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Vă doresc o participare cît mai fructuoasă, iar discuţiile şi ideile care vor apărea aici, să fie continuate în mass-media, în cadrul întîlnirilor cu tineretul, la diferite acţiuni şi conferinţe, pe care le vom organiza în viitor.

(Chişinău, 22 august, 2014)

(Publicitate Politică)