ANDRIAN CANDU A ANUNTAT CIND VA SEMNA DECRETELE DE NUMIRE A NOILOR MINISTRI

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat cînd va semna decretul privind numirea miniștrilor și va primi jurămîntul acestora.

Curtea Constituțională, în calitatea sa de garant al Constituției, a oferit astăzi o soluție pentru blocajul instituțional generat de președintele Igor Dodon, care a decis în mod repetat sa ignore normele Legii Supreme.

"În calitate de președinte interimar, voi semna în perioada următoare decretul privind numirea miniștrilor și voi primi jurămîntul acestora", așa a comentat președintele Parlamentului, Andrian Candu, decizia de marți a Curții Constituționale.

Înalta Curte a constatat, la cererea unui grup de deputați din Comisia Juridică Numiri și Imunități, circumstanțele ce justifică instituirea interimatului funcției de președinte al Republicii Moldova pentru numirea noilor membri ai Guvernului.

Potrivit lui Candu, decizia Curții Constituționale aduce o soluție în privința imposibilității temporare de exercitare a atribuțiilor funcției de președinte, doar pe elementul legat de numire a noilor membri ai Guvernului.

Magistrații Curții Constituționale l-au suspendat din funcție pe președintele Igor Dodon în cazul desemnării noilor membri ai Guvernului, după ce acesta a refuzat executarea obligațiilor stipulate de Constituție, respingînd de două ori candidaturile propuse de primul-ministru.

Sursa: sputnik.md

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40