Andrej Babis acuza Parlamentul European de ingerinta in afacerile interne ale tarii sale

Premierul miliardar ceh Andrej Babisa acuzat, Sîmbătă, Parlamentul European (PE) de „ingerinţă” în afacerile interne ale ţării sale, după o rezoluţie adoptată cu o zi înainte, îndemnînd la introducerea unor mecanisme pentru a preveni conflictul de interese legat de fondurile UE, notează AFP, scrie agerpres. Andrej Babis a făcut avere înfiinţînd grupul Agrofert (industrie alimentară, produse chimice, media). După ce a ajuns la putere, a transferat-o unor fonduri în 2017, dar datele din registrele beneficiarilor efectivi arată că el continuă să strîngă beneficiile grupului.

Premierul, care neagă cel mai mic act condamnabil, este suspectat că a profitat de fondurile europene destinate IMM-urilor retrăgînd din Agrofert complexul hotelier şi agricol „Cuib de barză” din apropiere de Praga, în 2007, cu patru ani înainte de a intra în politică. Sîmbătă, Andrej Babis a declarat că eurodeputaţii „au inspirat luarea de măsuri în cadrul procedurilor penale specifice pe teritoriul ceh, fără cunoştinţe sau dovezi specifice”.

„Aceasta poate fi percepută ca o dovadă de presiune politică şi mediatică asupra sistemului juridic ceh şi de ingerinţă în afacerile interne”, a declarat Andrej Babis într-un comunicat dat publicităţii de agenţia de presă CTK.

Parlamentul European a mai condamnat Vineri utilizarea unor „afirmaţii defăimătoare şi pline de ură” de către Babis la adresa eurodeputaţilor aflaţi în misiune în ţara sa pentru a ancheta asupra unui presupus conflict de interese în ce-l priveşte.

Preşedinta acestei comisii parlamentare, germana Monika Hohlmeier (PPE, dreapta), în fruntea unei delegaţii de şase persoane care a vizitat Cehia în Februarie, denunţase, Joi, în timpul dezbaterilor din PE, „presiunile enorme” suportate în cursul acestei misiuni. La acea dată, Babis a spus despre Monika Hohlmeier că este ”un pic dezechilibrată” şi i-a numit „informatori şi trădători” pe cei doi membri cehi ai misiunii PE.

Guvernul minoritar condus de Babis şi format din mişcarea sa populistă, ANO, şi Partidul Social-Democrat (CSSD) este la putere în Cehia din Iunie 2018, susţinut şi de comunişti.