ANCELOTTI A REFUZAT-O PE MAN UNITED PENTRU REAL

Carlo Ancelotti pare tot mai aproape de Real Madrid, chiar dacă responsabilii actualului său club, Paris Saint-Germain, doresc ca antrenorul italian să rămînă pe Parc des Princes pînă în vara anului viitor, cînd îi expiră contractul. Conform cotidianului Le Parisien, Ancelotti ar fi refuzat oferta lui Alex Ferguson de a-l înlocui la conducerea tehnică a lui Manchester United din cauza "angajamentului verbal şi moral" pe care italianul l-ar fi luat în faţa lui Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid. Campioana Spaniei a şi contactat, de altfel, conducerea clubului PSG, după cum a confirmat chiar preşedintele acestei grupări, Nasser Al-Khelaifi, care le-a cerut celor de la Real Madrid "să dea dovadă de respect" faţă de gruparea pariziană şi să renunţe la demersurile pentru angajarea lui Ancelotti.