25 iulie ’74: Ziua în care Nixon era pus sub acuzare

În urmă cu 40 de ani, pe 25 iulie 1974, Comitetul Judiciar recomanda ca cel de-al 37-lea preşedinte al SUA, Richard Nixon, să fie pus sub acuzare şi să fie revocat din funcţie. Nixon a ajuns în această situaţie din cauza scandalul Watergate. Pe 17 iunie 1972, la sediul Partidului Democrat, un grup de bărbaţi era arestat, iar aceştia erau acuzaţi de o serie de infracţiuni. Nixon a negat amestecul lui, dar o serie de membri ai staff-ului său erau băgaţi pînă la gît într-o serie de operaţiuni ilegale de interceptări şi misiuni sub acoperire.

Acoliţii lui Nixon, la ordinul preşedintelui, au hărţuit o serie de grupuri de activişti şi politicieni, folosindu-se de FBI, CIA şi de IRS. Investigaţiile acestui scandal au scos la iveală multiple abuzuri comise de administraţia Nixon totul culminînd cu demisia preşedintelui în data de 9 august 1974. A fost pentru prima şi singura dată cînd un preşedinte al SUA a părăsit fotoliul prezidenţial dîndu-şi demisia.

Nixon era speriat de experţii în sondaje care îi spuneau că nu va cîştiga alegerile. Ca să îşi consolideze poziţia, el a constituit Comitetul pentru Realegerea Președintelui, organism prin care oamenii lui Nixon au atras milioane de dolari necesare unei campanii impresionante de realegere, în 1972. Deşi era clar, însă, pentru toata lumea, că democraţii vor pierde, oamenii lui Nixon au vrut să îşi ia nişte măsuri de siguranţă extra.

Frank Willis era paznic la complexul de birouri al hotelului Watergate, situat în Washington D.C. În dimineaţa zilei de 17 iunie 1972, paznicul a observat prezenţa unei bande adezive aplicată pe închizătoarea unei uşi aflate între casa scărilor şi parcarea subterană. Frank credea că femeia de serviciu a uitat-o, aşa că a îndepărtat banda. Numai că, mai tîrziu, a observat că cineva pusese din nou o bandă adezivă galbenă în acelaşi loc. Aşadar, a chemat poliţia metropolitană care a arestat cinci persoane găsite în birourile Partidului Democrat, aflat în opoziţie la acea vreme. Cei cinci pătrunseseră prin efracţie pentru a repara nişte dispozitive de ascultare plantate în timpul unei alte spargeri şi pentru a fotografia nişte documente secrete. Într-un carneţel în care îşi ţinea notiţele unul dintre cei cinci arestaţi se afla şi numele lui Howard Hunt, un funcţionar de la Casa Albă, care era angajat ca şef al securităţii Comitetului pentru Realegerea Preşedintelui. Aşa a început totul.

Legătura dintre spargerea de la Watergate şi Comitetul pentru Realegerea Președintelui a contribuit la creşterea amplorii pe care acest caz a luat-o şi, implicit, la creşterea mizei sale politice. În loc ca totul să se termine odată cu condamnarea celor implicaţi, ancheta ajunge în Senatul American. Cu trecerea timpului, tot mai mulţi angajaţi ai Casei Albe sînt chemaţi în faţa comisiei senatoriale, conduse de senatorul Sam Ervin.

Haldeman, Mitchell, Ehrilchman şi John Dean conştientizau ce impact mediatic va avea această poveste, aşa că au vrut să le cumpere tăcerea celor cinci spărgători. Li s-a promis că vor fi amnistiaţi de preşedinte. Numai că John Dean “a trădat” şi a ales să coopereze cu Comisia Senatorială, descriind Casa Albă ca un loc profund implicat în acoperirea scandalului Watergate. Dean l-a acuzat pe Nixon că ştia de aceste manevre încă din septembrie ’72, în condiţiile în care preşedintele afirmase că era la curent din martie ’73.

Pe data de 30 aprilie 1973, Nixon este forţat să ceară demisia a doi dintre cei mai importanţi colaboratori, Haldeman si Elrichman; amîndoi vor fi judecaţi şi trimişi după gratii. Totodată, îl concediază şi pe consilierul sau John Dean, care depusese mărturie în faţa Senatului cu puţin timp în urmă şi care a devenit un martor cheie împotriva lui Nixon însuşi.

Pe 16 iulie 1973, Alexander Butterfield, un fost oficial al Casei Albe, a depus mărturie în faţa Comisiei Ervin, afirmînd că Nixon şi-ar fi înregistrat conversaţiile din Casa Albă pentru o perioadă de timp ce include şi momentul declanşării scandalului Watergate. Archibald Cox, şeful investigaţiei, şi-a dat seama că Nixon nu îi dăduse toate înregistrările. Evident, Nixon a refuzat, atunci cînd i s-a solicitat. Judecătorul John Sirica i s-a adresat direct lui Nixon şi i-a spus că vrea să asculte casetele. Nixon a respins ordinul, afirmînd că preşedintele SUA este imun oricărui ordin judiciar.

Atunci cînd Curtea de Apel a admis cererea judecătorului Sirica, Nixon a sugerat ca aceste casete să fie ascultate de senatorul John Stennis din Mississippi. Evident, casetele erau unele editate de oamenii lui Nixon. Cox a refuzat această propunere. Atunci, Nixon i-a cerut Procurorului General Richardson să îl concedieze pe Cox. Richardson, după ce a dat asigurări în faţa Congresului că procurorul de caz va fi lăsat să îşi ducă investigaţia pînă la capăt, şi-a dat el însuşi demisia. Nixon l-a concediat apoi pe adjunctul procurorului general, William Ruckelshaus, care, la fel, a refuzat să îl dea afară pe Cox. Acesta a fost, totuşi, concediat, de Robert Bork, Avocatul General. Acţiunile din ziua de 20 octombrie 1973 au fost numite “Masacrul de Sîmbată seara”.

Nixon a fost, în sfîrşit convins să îi dea înregistrările lui Sirica şi apoi l-a numit pe Leon Jaworski în funcţia de Procuror al Texasului, pentru a-l succede pe Cox. Nixon a dat asigurări că Jaworski nu va fi obstrucţionat. Problema casetelor, însă, a scăpat de sub control. Două presupuse conversaţii nu se regăseau, iar pe o altă casetă lipseau 18 minute. Pe 7 decembrie 1973, secretara lui Nixon a spus că nu e decît un accident, dar experţii în electronică au afirmat că pe casetă se operaseră cinci tăieturi.

Nixon a fost una dintre cele mai fascinante figuri ale secolului 20. Lunga sa carieră în politică a început în 1947, atunci cînd a fost ales ca membru în Camera Reprezentanţilor. În 1952, Dwight Eisenhower îl alegea în funcţia de vice-preşedinte al SUA, urmînd să activeze în acest fotoliu timp de 8 ani de zile. Primul mandat de preşedinte al SUA l-a cîştigat pe 20 ianuarie 1969. Mai tîrziu, în acel an, Nixon ţinea un discurs celebru: “Tăcerea Majorităţii”. Nixon susţinea intervenţia SUA în Vietnam pe seama faptului că americanii care nu comentau pe marginea acestui subiect îi susţin programul şi politica externă. Nixon a fost reales în 1973, dar norii scandalului Watergate se adunau.

Richard Nixon a ţinut trei discursuri pe tema scandalului Watergate. Cel de-al treilea a fost şi cel mai memorabil, ţinut pe 24 aprilie 1974.

„M-am gîndit multe ore în ultimele săptămîni gîndindu-mă la ce o să le spun americanilor. […] Timp de 9 luni, pînă pe 3 martie 1973, am fost asigurat de către cei care au condus ancheta acestui scandal că nimeni de la Casa Albă nu a fost implicat. Pe 6 martie, am solicitat ca toate materialele pe care le aveam – 19 înregistrări ale convorbirilor mele şi peste 700 de documente de la Casa Albă – să fie predate Comitetului.”

Ultimele zile ale lui Nixon în calitate de preşedinte al SUA au fost marcate de decizia Comitetului Judiciar, care a votat trei din cele patru capete de acuzare la adresa lui Nixon. Acesta şi-a primit lovitura de graţie în momentul în care a trebuit să predea şi restul casetelor cu înregistrările conversaţiilor preşedintelui de la Casa Albă. Una dintre ele a fost dovada că Nixon a participat la muşamalizarea scandalului Watergate chiar din data de 23 iunie 1972, demonstrînd că Nixon era la curent cu mult timp înainte de momentul martie 1973.

Pe 8 august 1974, Nixon ţinea un discurs televizat în care îşi anunţa demisia. A doua zi, dimineaţa, şi-a luat la revedere de la staff-ul său şi i-a trimis demisia semnată lui Henry Kissinger, secretarul de stat.

Gerald Ford a devenit cel de-al 38-lea preşedinte al SUA după ce Nixon a demisionat pe 9 august. A fost primul preşedinte al SUA care a ocupat această poziţie fără să fie ales de electorat. Ford a rămas în istoria Americii ca omul care l-a iertat pe Nixon, o decizie controversată care şi astăzi stîrneşte discuţii.

Watergate a avut implicaţii profunde în SUA. Lista celor condamnaţi a fost una lungă. Imediat după Watergate s-au făcut o serie de reforme privind finanţarea campaniilor politice. Richard Nixon şi-a lăsat o amprentă puternică asupra Preşedinţiei americane. Prima demisie din istoria SUA a unui preşedinte va rămîne în istorie ca un monument grotesc închinat subterfugiilor şi abuzului de putere.

Sursa: europolitics.ro