AMBASADORUL SUA ÎN R. MOLDOVA A SUSŢINUT O LECŢIE PUBLICĂ LA ACADEMIA MILITARĂ

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser, a susţinut o lecţie publică la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

În cadrul discursului, diplomatul american a evidenţiat contribuţia militarilor moldoveni la consolidarea securităţii regionale şi mondiale prin participarea la diferite misiuni de menţinere a păcii sub egida organismelor internaţionale, precum şi în timpul exerciţiilor multinaţionale organizate în cadrul Programului ”Parteneriat pentru Pace”. „Să-ţi dedici viaţa pentru a servi ţara este un efort onorabil”, a accentuat ambasadorul William H. Moser

Oficialul american a subliniat că în perioada activităţii sale în calitate de ambasador în ţara noastră a avut o colaborare fructuoasă cu Ministerul Apărării şi îndeosebi cu Academia Militară „Alexandru cel Bun”.

Prezent la eveniment, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan, a menţionat că relaţiile de colaborare dintre SUA şi Republica Moldova au o importanţă deosebită pentru dezvoltarea instituţiei militare naţionale şi a mulţumit ambasadorului american pentru aportul în dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi SUA.

Sursa: Moldpres