Povestea jurnalistului ceh Martin Kohout care a vizitat Parisul în weekend şi a surprins cîteva lucruri şocante în timpul călătoriei

„Recent am mers cu soţia la Paris pentru weekend. Nu am mai vizitat acest oraş de mai mult de 10 ani. Un alt motiv pentru care am decis să ne diversificăm niţel sfîrşitul de săptămînă a fost costul extrem de mic al biletelor Air France. Biletul de întoarcere pentru o singură persoană a fost la numai 100$, inclusiv comisioanele, şi asta ar trebui să fie un semn de alertă, dar din păcate, nu am considerat nimic dubios în afacerea planificată intenţionat. Zborul spre Paris a decurs normal şi, ajunşi la aeroport, ne-am urcat în trenul care trebuia să ne conducă spre centrul oraşului. După sosirea la Gara de Nord, eu şi soţia mea am avut primul şoc: pretutindeni dezordine şi haos şi cel mai important – nici un francez alb.

Ne-am urcat în metrou şi am mers să vizităm principalele obiective turistice. În timpul unei călătorii cu metroul de la Grand Etoile la muzeul Luvru, ne-am dat seama dintr-odată că din tot vagonul doar 2 persoane erau albe – eu şi soţia mea. Acţiunea s-a desfăşurat în ziua de Vineri, la ora 14.00. La intrarea în muzeu nu puteai găsi pe cineva cu cine să poţi împărtăşi viziunea asupra artei, în schimb peste tot patrulau soldaţi înarmaţi pînă în dinţi cu arme de foc, cu degetele fixate pe trăgaci. La scurt timp am aflat de la un prieten că Franţa se află într-o stare de urgenţă de acum un an..

Mai tîrziu am luat prînzul cu prietenii la cîţiva paşi de Grands Boulevards, pe strada căruia am întînlit doar migranţi. Seara ne-am îndreptat către Turnul Eiffel, unde, ca de obicei, puteai da de zero turişti şi de un duium de soldaţi şi jandarmi, care îi percheziţionau corporal pe toţi turiştii cu excepţia femeilor musulmane acoperite cu straie din cap pînă-n picioare – probabil că astfel se manifestă egalitatea franceză. În schimb în cartierul Trocadero am trăit iadul pe pămînt – pretutindeni ne poticneam de vînzători africani ciudaţi „de suvenire”, vagabonzi din Africa şi România şi hoţi de buzunare arabi.

Poliţia închide ochii la infracţiunile mici. Seara, în apropierea Turnului Eiffel, imigranţii arabi au violat o tînără franţuzoaică. Fireşte, la noutăţi aceste eveniment s-a menţionat în treacăt. Probabil, cele întîmplate reprezintă un fenomen normal în cadrul îmbogăţirii culturale…

În dimineaţa următoare, i-am sunat pe prietenii meu cu propunerea de a ne întîlni la un picnic în centru, ca pe vremurile anilor de studenţie. Aceştia mi-au răspuns că e mai sigur să ne întîlnim într-un restaurant pentru că picnicul poate fi foarte periculos. Nu prea am înţeles despre ce era vorba, dar am acceptat invitaţia şi ne-am îndreptat spre Bastille. Aici din nou am dat peste mizerie, murdărie şi un cîrd de refugiaţi.

Punctul culminant al serii a fost vizita la un bistro mic unde ne-am oprit pentru a savura cîte un pahar de vin. Dar un bărbos „francez” de undeva de prin Algeria ne-a spus că nu va vinde niciodată alcool în ţara lui, după care i-a înjurat pe blestemaţii „creştini”. După o asemenea discuţie am preferat să revenim cît mai curînd la hotel. Era abia Sîmbătă, însă noi eram în aşteptarea Duminicii şi plecării acasă. Franţa de odinioară a luat aspectul Africii musulmane, în care noi nu mai aveam dorinţa să revenim…

Weekendul la Parisul de azi a fost o experienţă cu adevărat teribilă. Nici nu-mi pot imagina ce s-a făcut din oraşele Calais şi Marseille unde imigranţii de facto au capturat şi au preluat controlul acestora. Franţa va trăi fie o dictatură, fie un război civil. Adio, dulce Franţa! Noi vom face totul ca Republica Cehă să nu experimenteze ceea ce suportă actualmente ţara modei şi a parfumului!”