ALEXANDR ODINTOV: DEZVOLTATORUL IMOBILIAR A INCALCAT GRAV REGULAMENTUL DE URBANISM

Conflictul de pe Bd. Moscova 17/7 continuă. Locuitorii casei, care trăiesc la această adresă, se expun împotriva construirii unui centru comercial.

Dezvoltatorul susține că toate documentele sînt în ordine și nu există nici un risc pentru alte case. Vineri, la audierile privind acest teren, la pretura sectorului Rîșcani, locuitorii au declarat că se tem de casele lor, care se pot prăbuși în orice moment, deoarece locul construcției este o zonă seismică.

“Situația poate fi similară celei din sectorul Rîșcani, unde în apropierea construcției s-a prăbușit lotul care a prezentat risc pentru una dintre bănci. Nu vrem să ne pierdem locuința, vrem să fie interzise lucrările de construcție”.

Dezvoltatorul și beneficiarul Vadim Bodiu a răspuns locuitorilor indignați: “Avem toate documentele conform cărora lucrăm. În ceea ce privește zona seismică, în pămînt sînt instalate plăci de beton speciale, nu le atingem. Am înlăturat doar o singură placă pentru înlocuirea rețelelor, dar am instalat-o la loc. Lotul de pămînt nu se va prăbuși, nu există nici un risc pentru case, deoarece respectăm toate normele”.

Dezvoltatorul a menționat că construiește centrul comercial pe o suprafață de 3 hectare, pe care a cumpărat-o în 2002 și, de asemenea, la o distanță de 17 m de case. Proiectul de construcție a fost elaborat în 2001. La cererea locuitorilor și consilierilor de a prezenta documente care să permită instalarea semnelor rutiere, dezvoltatorul nu a putut face acest lucru și a răspuns “da, nu le avem acum”.

Consilierul municipal al fracțiunii Partidului Socialiștilor (PSRM), Alexandr Odințov, a informat dezvoltatorul că, în regulamentul de urbanism se spune că locul în care se desfășoară lucrările de construcție se încadrează în categoria C2, ceea ce înseamnă că suprafața clădirii nu trebuie să fie mai mare de 600 de metri pătrați.

În proiectul dezvoltatorului se spune că zona de construcție este de 1 mie de metri pătrați. Potrivit consilierului, “este o încălcare a legii. A doua încălcare, parcarea dumneavoastră coincide cu parcarea locuitorilor. Aveți un teren pe care trebuie să amenajați parcarea”.

Odințov a cerut dezvoltatorului să schimbe proiectul și să îl coordoneze cu locuitorii. Vice-pretorul sectorului Rîșcani, Roman Andrieș a cerut dezvoltatorului să respecte legea și toate normele, precum și să găsească un compromis cu locuitorii. Audierile s-au încheiat cu promisiunea dezvoltatorului de a îndeplini toate cerințele și de a lua în considerare observațiile exprimate.

Sursa: socialistii.md

Socialmai mult
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34
13.12.17 - 18:01
13.12.17 - 17:39
13.12.17 - 14:22
13.12.17 - 12:28
13.12.17 - 12:26
13.12.17 - 12:22
12.12.17 - 17:35
12.12.17 - 17:33
12.12.17 - 16:47
12.12.17 - 11:31
12.12.17 - 11:30
12.12.17 - 11:27