Alegeri parlamentare in Finlanda: Potrivit sondajelor, nici un partid nu va obtine mai mult de 20 de procente

Duminică au loc alegeri parlamentare în Finlanda, iar sondajele de opinie de pînă acum arată că actuala coaliție de centru-dreapta, aflată la putere, ar urma să fie învinsă, în timp ce formațiunile de extremă dreapta cîștigă teren, informează France 24, potrivit Mediafax.

Partidul Finlandezilor, de extremă dreapta, condus de europarlamentarul Jussi Halla-aho, a înregistrat o creștere a intențiilor de vot în ultimele luni, ca urmare a campaniei anti-imigrație prin care i-a îndemnat pe cetățeni să „voteze pentru granițe”. Partidul Social Democrat, condus de Antti Rinne, conduce în sondaje, cu 19% din intențiile de vot. Acest partid a dus o campanie îndreptată împotriva măsurilor de austeritate implementate de premierul Juha Sipila (Partidul de Centru) și de ministrul său de Finanțe, Petteri Orpo.

Potrivit estimărilor, nici un partid nu va obține mai mult de 20 de procente. În acest caz, negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare vor fi foarte dificile, mai ales în condițiile în care marile partide s-au declarat rezervate față de ideea de a forma o coaliție cu Partidul Finlandezilor, formațiune care a migrat puternic spre dreapta după ce Halla-alo a devenit președintele acesteia, în 2017.

Imigrația a devenit o temă majoră de campanie în ultima perioadă, cu toate că Finlanda este una dintre cele mai omogene țări europene din punct de vedere etnic, imigranții reprezentînd doar 6,6% din populație. În Ianuarie, în urma unui scandal iscat în jurul unor abuzuri sexuale comise de bărbați străini, popularitatea Partidului Finlandezilor a început să crească, după ce formațiunea a promis că va reduce drastic imigrația și va înăspri condițiile de acordare a azilului.