ALEGERI IN CEHIA: VICTORIE A MISCARII POPULISTE A MILIARDARULUI BABIS, SUPRANUMIT “TRUMP AL CEHIEI”

Mișcarea populistă ANO a miliardarului Andrej Babis, supranumit 'Trump al Cehiei', a cîștigat detașat alegerile parlamentare, profitînd de neîncrederea cehilor față de clasa politică din țara lor și de "ordinele de la Bruxelles", transmite AFP.

Scrutinul, desfășurat vineri și sîmbătă, a consemnat de asemenea progresul spectaculos al partidului de extremă dreapta SPD, antiimigrație și anti-UE, și al unei formațiuni antisistem, Partidul Pirat, conform rezultatelor oficiale publicate după numărarea buletinelor de vot în 99,9% din secțiile electorale.

ANO ("Da", în cehă), care s-a pronunțat în campanie contra corupției, primirii de imigranți și zonei euro, obține 29,7% din voturi, adică 78 de mandate în camera inferioară, ce numără 200 de membri.

"Sîntem entuziasmați. Le mulțumim celor 1,5 milioane de alegători ai noștri, asta ne depășește așteptările, căci a existat o campanie de dezinformare masivă împotriva noastră", a reacționat Babis, într-o conferință de presă.

În mai multe rînduri, acesta a subliniat că el este "pro-european". "Nu știu de ce cineva spune că sîntem contra Europei", a insistat Babis, adăugînd: "nu reprezentăm o amenințare pentru democrație".

"Sîntem pregătiți să luptăm pentru interesele noastre la Bruxelles, noi facem parte integrantă din UE și din NATO", a continuat el, înainte de a invita Uniunea să "înceteze să vorbească de o Europă cu două viteze".

Andrej Babis nu a oferit vreun indiciu privind componența unei coaliții sau a guvernului, declarînd că a propus negocieri tuturor partidelor intrate în parlament și așteaptă reacția acestora.

AFP notează că este vorba de o operațiune delicată în contextul unei camere împărțite între nouă partide. Două dintre acestea, ODS (dreapta eurosceptică) și KDU-CSL (creștin-democrat) au anunțat imediat că nu vor negocia cu Babis.

Liderul primei formațiuni menționate, Petr Fiala, a apreciat că în rîndurile ANO există "oameni care au promis multe lucruri și care nu vor fi capabili să le realizeze", în timp ce liderul creștin-democrat Pavel Belobradek a spus că nu va intra într-un guvern dacă acolo se vor afla "oameni urmăriți în justiție", aluzie la problemele lui Babis din această sferă.

Totuși, arată AFP, aproape unul din trei alegători și-au exprimat preferința pentru controversatul miliardar care a reiterat, chiar în ajunul votului, ostilitatea sa față de primirea migranților și zona euro.

ANO este urmat de trei partide care au obținut rezultate aproape identice: ODS (dreapta) — 11,3%, 25 de mandate, Partidul Pirat — 10,8%, 22 de mandate și SPD — 10,6%, 22 de mandate.

Cehii au sancționat dur Partidul Social-Democrat CSSD al premierului în exercițiu Bohuslav Sobotka. Formațiunea a suferit o cădere brutală, pînă pe locul șase, cu 7,3% din voturi, adică 15 mandate.

Patru alte partide trec de asemenea pragul electoral de 5%: Partidul Comunist KSCM, nostalgic al fostului regim totalitar, — 7,8%, 15 mandate, creștin-democrații KDU-CSL — 5,8%, 10 mandate și două mici partide de centru, TOP 09 și STAN, cu cîte 7 și, respectiv, 6 mandate.

Calificat drept 'versiunea cehă a lui Trump' de revista Forbes, omul de afaceri Andrej Babis, de 63 de ani, tuns scurt și cu părul grizonat, magnat în domeniile agroalimentar, chimic și media, este al doilea printre cei mai bogați oameni din țara sa, se arăta joi într-un comentariu al France Presse.

Intrat în politică în 2011 cu mișcarea sa populistă ANO ('DA'), el reușește să cîștige în sondaje datorită promisiunilor sale în favoarea unei politici mai "curate" în această țară membră a UE cu 10,6 milioane de locuitori, mai coruptă decît Botswana, potrivit Transparency International.

Legislativele din 2013 au făcut din ANO a doua forță politică a țării. De atunci, Andrej Babis este acuzat adesea de afaceri și tranzacții îndoielnice, ceea ce el neagă categoric.

În ajunul actualului scrutin, el continua să-și repete lozinca "Acum sau niciodată!", cerînd alegătorilor săi să profite de "ultima șansă" pentru a învinge "hidra perfidă a corupției care înăbușă țara".

Babis refuză cu obstinație adoptarea euro, o monedă "în faliment", în opinia sa. El se face ecoul altor conducători ai țărilor din Europa de Est ostili cotelor de repartizare a migranților între țările membre ale UE, precum și altor reguli percepute drept o tentativă a Bruxellesului de a le limita suveranitatea națională.

În schimb, el nu propune un 'Cexit' (ieșirea Cehiei din Uniunea Europeană, n.r.), ci este mai degrabă susținător al reformelor UE în vederea încurajării liberei circulații a capitalului, mărfurilor, mîinii de lucru și serviciilor.

Susținătorii lui Babis îi apreciază promisiunile de "administrare a statului ca pe o întreprindere familială", deși i se reproșează că — aflat la putere — ar fi extins avantajele fiscale pentru biocarburanți, măsură benefică pentru conglomeratul său de societăți Agrofert.

În mai, Andrej Babis a pierdut portofoliul Finanțelor în urma unui conflict cu premierul social-democrat Bohuslav Sobotka. Acesta nu vedea cu ochi buni tranzacțiile sale financiare îndoielnice, precum și posibilele fraude fiscale și conflicte de interese în care omul de afaceri ar fi fost implicat.

În același timp, liderul ANO este în centrul unui scandal de scurgeri a unor înregistrări cu convorbiri ale sale, lăsînd să se presupună că a încercat să influențeze un jurnalist pentru ca acesta să-i atace pe rivalii săi politici.

De la începutul lunii octombrie, el este de asemenea obiectul unei inculpări pentru fraudarea fondurilor europene cu 2 milioane de euro, bani cu care a finanțat construirea în 2007 a fermei sale "Cuib de lebădă", împreună cu un complex hotelier.

De asemenea, Curtea Constituțională slovacă a făcut să apară suspiciuni ale colaborării sale înainte de 1989 cu poliția secretă comunistă StB. "Nu există nicio probă, nu am semnat nimic, nu am colaborat cu poliția secretă", susține el. Acuzația urmează să constituie obiectul unei noi anchete.

Potrivit lui Babis, toate aceste scandaluri nu au scopul decît să torpileze popularitatea ANO.

Fost-comunist căruia îi place să împartă dulciuri, precum gogoși, susținătorilor săi, Andrej Babis a acumulat — potrivit Forbes — o avere de 3,49 de miliarde de euro, depășind-o pe cea a lui Donald Trump (3,1 miliarde de euro).

Născut în 2 septembrie 1954 la Bratislava, tînărul Andrej a urmat școala primară la Paris și pe cea secundară la Geneva, datorită tatălui său, un "co-fondator al comerțului exterior slovac". "Am muncit de la vîrsta de 15 ani: distribuiam lapte, descărcam colete, munceam pe șantier", își amintește el.

Licențiat în economie, el s-a lansat de asemenea în comerțul exterior și trecut constant 'Cortina de fier', înainte de căderea regimului totalitar în 1989.

Reprezentant comercial în Maroc din 1985 pînă în 1991, Babis a revenit în 1993 în țara sa divizată în două state independente și a început să-și construiască grupul Agrofert, fiind atras ulterior de politică.

"Sînt un om bogat. Mi-am realizat aproape toate visurile. Am cîștigat bani mulți prin muncă cinstită", susține acest tată a patru copii, dintre care doi cu cea de-a doua soție, Monika, mai tînără cu 20 de ani.

Sursa: Agerpres