Dincolo de discursurile sterile, populiste şi străine de interesul naţional

Autor: Mihai CONŢIU

Alegerile prezidenţiale care trebuie să aibă loc pe parcursul acestui an sînt un test major pentru liderii politici de la putere. Este greu de crezut că îl vor trece. Aproape sigur vom constata că cei mai mulţi dintre politicienii moldoveni n-au învăţat nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie experienţa lor politică din ultimul sfert de veac de independenţă a ţării. Se tot întîmplă astfel deoarece aproape toţi se reprezintă doar pe ei, cu interesele lor meschine, nicidecum ţara, interesul naţional şi binele cetăţenilor pe care îi tot înşeală ca să le acorde voturile.

Un electorat matur şi informat ar ezita să-i mai voteze pe veşnic aceeaşi politicieni, care au demonstrat că nu-s capabili de nimic. Ce mai pot promite alegătorilor aceleaşi figuri politice prăfuite ca Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Vitalia Pavlicenco, şi restul de eterni candidaţi? Ei sînt de mult expiraţi, dar se încăpăţînează, fără ruşine, să supravieţuiască politic cu orice preţ. O fac, însă, pe banii moldovenilor, pe seama naivităţii sau lipsei de alternative viabile pentru alegători.

În toţi aceşti ani, dar numai în momente politice favorabile lor, Ghimpu şi Pavlicenco le-au tot promis moldovenilor că îi vor uni cu România. Au ştiut tot timpul că nu este cu putinţă aşa ceva, dar misiunea lor politică tocmai asta a fost şi este. „Făuritorii politici ai curentului unionist” ştiu prea bine că acţiunile lor sînt dăunătoare României, Moldovei, şanselor de reunificare paşnică a RM, stabilităţii interne şi regionale, precum şi relaţiilor Moldovei, României şi UE cu Rusia. Am tot scris despre asta ani de zile şi se pare că nu a fost zadarnic, pentru că tot mai mulţi analişti politici, jurnalişti şi politicieni cu autoritate din România au constatat acelaşi lucru. Va veni o vreme, în România, cînd se vor face „decontările penale” ale uriaşelor sume de bani româneşti „investiţi” în unionism.

Pe de altă parte, aşa-zisele partide proeuropene care au guvernat ţara în ultimii şase ani, la cît de compromise sînt, ar trebui, din respect elementar faţă de cetăţeni şi ţară, ca nici măcar să nu se gîndească să-şi înainteze candidaturi prezidenţiale. Ar face bine să păstreze „tăcere electorală” şi să-şi îndemne membrii şi simpatizanţii să voteze pe cine vor ei, fără alte indicaţii. Fireşte că nu vor proceda astfel. Au furat prea mult. Au lăsat urme prea adînci şi cei implicaţi se tem că vor înfunda puşcăriile dacă vor pierde Puterea şi controlul asupra legilor.

Interesul naţional major al ţării ar trebui nu doar să-i determine pe actualii guvernanţi să nu înainteze nici o candidatură prezidenţială din partea lor, ci să şi organizeze alegeri parlamentare anticipate, simultane cu alegerea şefului statului, aşa cum a solicitat liderul socialiştilor, Igor Dodon. RM nu mai are nevoie nici de un preşedinte „furnizat” de actualii guvernanţi, dar nici de un Parlament controlat abuziv de către ei. Aici este vorba, se înţelege, de PLDM, PD şi PL, singurii vinovaţi de dezastrul în care au adus ţara.

Ploaie de candidaţi şi grindină de minciuni

Este greu de anticipat cu precizie la ce jocuri de culise vor recurge actualii guvernanţi spre a avea un preşedinte doar al lor, nu şi al ţării, dar intrigi şi aranjamente obscure vor fi. Posibilele candidaturi prezidenţiale vor fi cam aceleaşi cu care ne-am deprins, numai că vor fi mai multe. Ar fi naiv să excludem dorinţele de-a dreptul maladive ale unora de a deveni şefi al statului. Aici ne referim strict la cei care ar trebui să nici nu se gîndească să candideze, dar o vor face. Printre aceştia putem enumera pe Marian Lupu, Ghimpu, eterna Pavlicenco, setosul Ion Sturza, Serafim Urechean, Ana Guţu, Iurie Leancă, Ion Hadîrcă şi alţii asemenea lor. Va fi interesant să aflăm dacă PLDM va înainta candidatura lui Vlad Filat!

Dar să abordăm şi alte paliere politice electorale, care nu au nici o legătură cu înşelarea populaţiei cu reformele şi integrarea europeană, cu furtul miliardului, concesionarea abuzivă a Aeroportului, atacurile de tip rider asupra băncilor şi sistemului de asigurări etc., etc.! Aici este vorba despre forţele politice de Stînga care nu au participat la guvernare, dar şi despre cele ce s-au conturat pe segmentul de Dreapta sau Centru-dreapta. De departe, Stînga politică este dominată de PSRM condus de Igor Dodon, iar asta şi în contextul în care şansele prezidenţiale ale lui Renato Usatîi s-au spulberat. Va fi interesant, însă, de partea cui se va situa Usatîi, iar asta în contextul răcirii relaţiilor cu Dodon, dar şi a adversităţii sale declarate faţă de actualii guvernanţi.

După Dodon, pe Stînga mai este şi PCRM. În pofida şubrezirii programatice a acestui partid, Vladimir Voronin, dacă îşi va lansa candidatura, ar putea fi un adversar incomod. Popularitatea lui Voronin o depăşeşte considerabil pe cea a partidului, în ansamblu.

Pe segmentul de Dreapta sau Centru-dreapta lucrurile nu s-au cristalizat, iar asta în sensul unei coalizări. În top se află Platforma DA, însă şansele îi vor fi sabotate dacă Maia Sandu, Ion Sturza, ce a mai rămas din PLDM şi alţi cîţiva mai nesemnificativi vor avea ambiţii prezidenţiale.

Logic şi benefic pentru ţară ar fi o prezenţă electorală unificată, în care fotoliul prezidenţial să fie disputat între Stînga şi Dreapta. Pentru asta, însă, aşa cum sugeram şi la început, liderii partidelor ar trebui să ne demonstreze, pentru prima dată în istoria RM, că se gîndesc la ŢARĂ, nu la propriile lor interese meschine. Indiferent dacă viitorul preşedinte va fi de Stînga ori de Dreapta, RM şi liderii politici au obligaţia să „livreze” cetăţenilor ţării şi opiniei publice internaţionale un preşedinte ales legitim şi, deci, credibil, nu unul cîştigător prin fraudă, manipulări, cumpărări de voturi etc.

Am mai spus-o şi altă dată că alegerea preşedintelui nu trebuie privită ca un război electoral geostrategic. Ne-am confruntat deja de trei ori cu acest primitivism electoral agresiv în cazul alegerilor pentru Primăria Chişinăului, iar acum culegem dezastrul generat de „inginerii” strategiei electorale pentru Chirtoacă.

Dacă ar exista înţelepciunea politică dezinteresată despre care aminteam – o Stîngă şi o Dreaptă unificate –, atunci duelul electoral final pentru alegerea preşedintelui s-ar da între exponenţii PSRM şi Platforma DA, ambele ca locomotive electorale ale posibilelor coaliţii. Cel puţin la ora actuală, rezultatul este imprevizibil, în contextul posibilei existenţe a unei astfel de strategii cam iluzorii, deocamdată. Spunem asta deoarece ar putea fi vorba şi de o mai mare implicare a diasporei moldoveneşti din Est şi din Vest, potrivit unor semnale credibile pe care le-am primit.

Oricum, confruntarea va fi dură şi necinstită, iar asta pentru că actualii guvernanţi se vor implica masiv. Au totul la dispoziţia lor – resurse administrative, primării, Consilii Raionale, bani negri, instituţiile statului în subordine, posibilitatea de a „mitui legal” alegătorii prin creşteri artificiale de salarii şi pensii, reduceri tot artificiale de preţuri la bunurile de larg consum etc. Întregul aparat central de stat şi cel local vor executa cu stricteţe toate ordinele venite din partea guvernanţilor. O vor face deoarece toate aceste structuri sînt corupte şi vor acţiona electoral pentru propria lor supravieţuire.

Ce vis frumos – să ne imaginăm că mafioţii de la guvernare se vor retrage demn, îşi vor recunoaşte fărădelegile în interesul naţional al RM, că vor face loc unei alte clase politice necorupte de guvernămînt, că vor reda statul cetăţenilor şi vor înţelege că timpul lor a trecut, că oricum dispariţia lor este inevitabilă, mai devreme sau mai tîrziu!