Parcă ar fi frumos să confirmăm că albina românească, provine de la alb-in-a-er, adică ceva curat care zboară prin văzduh din floare în floare. Totuşi albina provine din latinescul alvino şi se traduce stup (stypus). Cîte s-au scris şi se vor scrie despre albină – ştie numai Domnul. Cît s-a scris şi se va scrie despre două cuvinte cu rădăcini de albină ştiu numai eu, şi şoptesc încet că… prea puţin. Cele două cuvinte cu rădăcini de albină sînt: Albineţ, Ioan profesor de la Academia Mihăileană din Ieşi; Albineţ, sat din stînga Prutului. Ce legătură au între ele? Da nici una! Doar dacă lăsăm fantezia liberă şi ne imaginăm că profesorul Albineţ şi-a luat nume de familie de la vatra din care provenea şi exemple din astea sînt cu duiumul. Ori poate sătenii din Frijeni au acceptat schimbarea denumirii moşiei după boierul Albineţ, care le-a înălţat o biserică în sat şi a căror odrasle au ajuns oameni mari prin lume, iar unul profesor pe la Ieşi, scriind nu numai cărţi, dar şi manuale pentru toţi şcolarii şi studenţii ţării. Care sau cine s-a numit de la Albineţ, rămîne pe „obrazul” istoricilor, care sînt tare pretenţioşi şi ţin la adevăruri prin acte şi hrisoave, pentru care-i respect mult de tot. Dar pînă adevărul stăpînim, comozi vă aşezaţi şi povestea a doi Albineţ, din plăcerea mea o aflaţi.

Profesorul Ioan Albineţ.Pînă ajung simbolic de-l „îmbrăţişez” pe profesor, laud pînă la cer şi înapoi Biblioteca Naţională din Republica Moldova pentru realizarea proiectului „Biblioteca Naţională Digitală MOLDAVICA”. Oameni buni care citiţi aceste rînduri, declar oficial că MOLDAVICA este o minune! De la masa ta de lîngă „soba din ţăruşi cu apă caldă”, adică calorifere, ajungi din urmă istoria care ţi-a scăpat la şcoală, o întreci pe cea de la universitate, după care te mîngîi pe creştet de bucurie pentru cele aflate despre Ţara ta.

Exact aşa am dat peste profesorul de ritorică şi istorie de la Academia Mihăileană din Ieşi. El a întocmit multe cărţi, dar una s-a strecurat şi prin biblioteca din Chişinău, cu multă carte veche şi rară în depozitoriu. Executorii proiectului le-au radiat prin scanere pagină cu pagină şi oferit la toată lumea de carte cititoare. Omul din poveste, după cum aţi auzit, s-a numit Ioan Albineţ şi trecea el ca alţii fără atenţie, doar că numele lui de familie – Albineţ, încondeiat pe coperta manualului „Istoria Principatului Moldovei” publicat, hăt, în 1845, credeţi-mă că mi-a oprit nu numai ochii, dar şi mintea pînă la virtute. Ca să vă intrig spun despre manual că are trei părţi şi i-an auziţi cum se numesc: Istoria veche, Istoria de mijloc şi Istoria nouă. Parcă-i o poveste de-a lui Bădiţa Creangă. Apoi cît de frumoasă este Precuvîntarea manualului, care începe cu definirea istoriei de Cicero, adică Cicerone: „ea, adică istoria, este martura timpurilor, lumina adevărului, viaţa memoriei, învăţătoarea vieţii, solul vechimei”. În veci nu am auzit aşa laude despre istorie, iar istoricul care le-a trecut în cartea sa merită aceleaşi laude, adică I.Albineţ. Mai departe cetiţi manualul din MOLDAVICA şi veţi afla despre fiecare bărbat care s-a urcat pe tronul domnesc al Ţării Moldovei, iar de care v-a plăcut mai mult anunţaţi la toţi (mie de Petru Rareş), şi ne v-om bucura împreună.

Totuşi cum e viaţa crudă şi nemiloasă: să fii profesor de istorie, să te îngrijeşti de eroii ei, dar tu singur să rămîi în afăra istoriei din Ţara ta. Adică cizmar cu cizmele netălpuite. Zic aşa, fiindcă biografia lui I.Albineţ nu apare pe undele cosmice, adică internet. Dar păcat, fiindcă anul de naştere şi decesul ne-ar ajuta cu puţin, apoi părinţii şi locul lui de naştere – foarte mult. De aceea, bat alarma la istorici să-şi onoreze străvechiul coleg cu o mica biografie, fiindcă de pe manualul din 1845 au învăţat multe generaţii de elevi, studenţi, poate şi Ioan Creangă cu Mihai Eminescu.

Satul Albineţ. După cum am spus, numele de familie Albineţ a fost un şvichi care mi-a şuerat prin urechi, fiindcă am doi colegi din satul, coincidenţă atît de frumoasă, Albineţ. Primul îi coleg de UASM – dl dr Grigore Baltag, cel secund entomolog la IZ – dna dr Elena Baban. Ca povestea să fie împlinită spun că am şi fost odată la Albineţ, iar cînd denumirea am conştientizat m-am bucurat că are o strălucită catifea entomologică. De aceea, de la o vreme încoace mă tot întreb, oare în această coincidenţă, nu cumva este ceva real şi comun? Ca să-mi răspund – caut. Unde? În istorie. A cui? A satului Albineţ şi cît se poate din alte surse! Dar soarta satului Albineţ este, la fel, de intrigantă ca şi a profesorului Albineţ, fiindcă:

• omul Albineţ – a fost fără noroc şi a rămas fără biografie în istoria ţării, adică în anonimat;
• satul Albineţ – mai cu noroc, fiindcă, se pare, că a fost înfiinţat mai tîrziu, dar a trecut cu denumirea prin faţa satului Frijeni, datat tocmai prin 1649, cînd domnitor era Vasile Lupu.

Mai mult, la început era numit Albineţ, apoi Albineţul, mai departe Albineţul Vechi şi iată că este deja şi Albineţul Nou. Aşteptăm să apară şi Albineţul de Mijloc şi va fi întocmai ca la profesor: Istoria Veche, de Mijloc şi Nouă.

Aici să facem o pauză lungă şi înţeleaptă ca să medităm: de ce, cînd şi de cine? au fost „cununate” aceste sate, lăsînd să poarte ambele numele de Albineţ. Suport la meditaţie am în faţă două lucrări importante Prelucrate conform datelor oficiale de I.N. Halippa (1907): (i) despre satele şi oraşele Basarabiei (Descrierea terenurilor împroprietărite şi sistemul de clasificare al populaţiei din Basarabia conform recensămîntului din 1817); (ii) despre bisericile din satele şi oraşele Basarabiei (Informaţii despre starea bisericilor din Basarabia în anii 1812-1813).

Din aceste surse se pot afla cîteva aspecte despre Frijeni şi Albineţ:

• Votcina (feuda) Frijeni, la 1816 era de categoria A (bogată); la biserică erau doi preoţi, un diacon, un ponomar, un diacioc. În votcină locuiau: 5 mazîli, dintre care şi o văduvă; 108 ţărani cu 4 văduve, 42 de burlaci. În total 219 bărbaţi şi 5 femei şi aici au intrat şi cei de la moară şi de la podgorii (vii). Boierul satului era postelnicul (камергер) Ioan Balşi. Pămînturi pentru întreţinere – arătură, fîneaţă şi păşune – suficiente; sînt şi două iazuri cu prindere de peşte; o moară şi 18 vii ţărăneşti şi ale tîrgoveţilor; 7 livezi care se egalează cu o dumbravă îngrădită. Distanţa pînă la Pînzăreni 1,5 ore.
• Biserica din Albineţ (sat) la 1812 a fost descrisă aşa: hramul Arhistrategilor (Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril); din lemn, solidă; veşminte, inventar creştinesc şi cărţi suficiente; înălţată la 1785.

Accentuiez că I.Halippa a fost al treilea om care a adunat aceste date în lucrările lui şi publicat aproape la o sută de ani sau în 1907. Însă datele au fost adunate de alţii şi anume: serdarul uiezdului, ispravnicul (poliţistul) şi revizorul, împreună cu preoţii din sat.

M-am gîndit mult de ce Albineţ nu a apărut în descrierea satelor, dar numai Frijeni. Presupun că: (i) s-a omis, ceea ce este de necrezut; (ii) din interese interne, adică locale. Expun părerea după cum s-ar fi întîmplat azi: datele funciare (arătură, fîneaţă, păşune, vii ţărăneşti, boiereşti, livezi, moară, iaz etc.) le putea cunoaşte cel mai bine – boierii şi moşierii, adică mazîlii satului. Aşa a nimerit postelnicul Ioan Balş în cronica satului: fie din respect, fie de frică, fiindcă boierul mai avea şi alte votcine în gestiune şi unde locuia nu se ştia, dar cineva îi adminsitra pămîntul din care îşi tixea pungile cu galbeni.

Biserica a fost descrisă din satul Albineţ. În treaba bisericească nu se băga nici un boier, nici un moşier, decît preotul cel mai de cinste, obişnuit cel mai bătrîn. Unul din ei a ştiut şigur cine a înălţat biserica din sat la 1785, sau cu vre-o 25 de ani în urmă, poate mai erau vii cu toţii la recensămînt şi se rugau împreună în ea. Se potriveşte foarte bine un boier mai vechi decît Balşi cu numele de familie Albineţ, doar că în descrierea bisericilor numele înălţătorului sau plătitorului, adică ctitorul, nu era prevăzut. Aşa sau nu aşa, vorba altui profesor: rămîne de văzut şi demonstrat ştiinţific! Dar eu îmi permit a mai îmbogăţi legenda spunînd că acel boier Albineţ, a fost un om cumsecade şi a făcut ceva deosebit pentru sat, poate biserica, poate o şcoală, o moară, etc., odată ce tot satul Frijeni a căzut de accord să se numească Albineţ. Aşezate profesional cap-la-cap, adică cu dovezi documentate, poate apare ceva frumos şi onorabil pentru îmbogăţirea istoriei satului Albineţ.

Frumos ar fi să se confirme cele fantezate, fiindcă împăratul nostru Ştefan ar striga şi ordona nervos: Nu este cu direptate ca Paffenholz Constantin Mihailovici născut în 1893 să fie trecut cu baştina – Albineţ, iar omul de la care poate i se trage numele, adicătelea profesorul Ioan Albineţ de la Academia Mihaileană din Iaşi – ba.

Dr. conf. univ. Asea M. TIMUŞ