AI SIMTIT VREODATA UN GUST METALIC IN GURA?

Percepem 5 gusturi de bază: dulce, acru, sărat, amar și umami (întîlnit în parmezan, sardine, alge sau anumite tipuri de ciuperci).

Deoarece există mai mulți factori implicați în perceperea gustului, tulburările acestui simţ pot fi rezultatul diferitelor boli sau dezechilibre corporale. Gustul metalic, sau disgeuzia, poate apărea şi ca răspuns al organismului la o substanță străină.

De obicei, nu este un motiv de alarmă, spune dr. Michael Rabovsky, medic de familie la Cleveland Clinic.

Dantura. Cei care nu îşi spală dinţii sau nu folosesc aţa dentară cu regularitate pot experimenta gustul metalic din cauza gingivitei, parodontitei sau infecției dentare. În timpul perierii, gingiile pot sîngera, rezultînd un gust metalic. După tratamentul infecțiilor, gustul metalic ar trebui să dispară.

Sinusuri. Deoarece simțul mirosului și cel al gustului sînt strîns legate între ele, problemele sinusurilor pot cauza un gust metalic. Un nas înfundat este un semn al disfuncţiei sinusurilor. Odată ce problemele sinusurilor dispar, gustul metalic ar trebui, de asemenea, să dispară. Sinusurile pot suferi în răceli, alergii, polipi, infecţii ale urechii mijlocii sau ale tractului respirator superior.

Medicamente. Uneori, medicamentele pot provoca gust metalic, dar şi uscăciunea gurii, ca efect secundar. Aceste medicamente pot fi: antibiotice, antidepresive, medicamente pentru tensiune arterială, glaucom, osteoporoză,diuretice, antifungice, steroizi, plasturi cu nicotină, antihistaminice.

Chimioterapie. Modificări ale gustului sînt efecte secundare comune în tratamentul cancerului (chimioterapie şi radioterapie). Aceste tratamente pot provoca daune papilelelor gustative și glandelor salivare, uneori, rezultînd într-un gust metalic. Modificarea este temporară.

Vitamine. Vitaminele cu metale grele, cum ar fi cupru, zinc sau crom, suplimentele cu calciu pot fi cauza unui gust metalic. Gustul ar trebui să dispară după ce organismul absoarbe vitaminele, dar cel mai bine este să verificaţi dacă aţi luat doza corectă.

Sarcină. Unele femei se plîng de modificări de gust și miros în primele stadii ale sarcinii. Acest lucru se datorează schimbărilor hormonale care au loc în organism. Gustul metalic dispare cu timpul, aşa cum dispar şi poftele.

Boli neurodegenerative. Persoanele cu demenţă pot experimenta, uneori, modificări ale gustului, printre care şi gustul metalic. Deoarece papilele gustative trimit semnale la creier, modificări ale gustului pot să apară în cazul în care o parte a creierului nu funcționează corect.

Alergii. Unele alergii pot provoca probleme ale sinusurilor, ceea ce poate provoca un gust metalic. Printre alergenii cei mai cunoscuţi se numără polenul şi fructele de mare.

Insuficiența renală. Acumularea de deșeuri în rinichi poate duce la o respiraţie urît mirositoare sau pierderea poftei de mîncare, provocînd un gust metalic.

Diabet zaharat. Un gust metalic este destul de frecvent la persoanele cu diabet zaharat, care poate duce apoi la insuficienţă renală. Aproximativ 30% dintre pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 și 10 pînă la 40% dintre pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 vor avea în cele din urmă insuficienţă renală.

 

În oricare din cazurile de mai sus, dacă se instituie tratamentul recomandat de medic, dar gustul metalic rămîne, atunci problema e serioasă şi trebuie să vă adresaţi unui otolaringolog.

Un gust metalic poate duce la pierderea apetitului. Acest lucru poate duce la pierderea în greutate, nutriție proastă,depresie şi chiar un sistem imunitar slăbit.

La persoanele în vîrstă, un gust metalic netratat ar putea fi, de asemenea, un semn de Alzheimer sau boala Parkinson.

Medicul specialist va pune diagnosticul şi vă va prescrie un tratament adecvat. În plus, vă poate oferi cîteva sfaturi cu privire la alimentaţie şi stil de viaţă. Aceste sfaturi pot fi:

* bea mai multă apă (cu excepția cazului în care cauza principala este insuficienţa renală)

* încearcă diverse condimente

* evită fumatul

* spală-te pe dinţi şi foloseşte aţa dentară după fiecare masă

* mestecă gumă fără zahăr sau mănîncă bomboane mentolate fără zahăr.

Sursa: medicalnewstoday.com