Importanţa agriculturii în ţările în dezvoltare

Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii a creat un indice al securităţii hranei, ce combină producţia şi variabile ale consumului de hrană pentru a măsura securitatea hranei la nivel naţional. Cele mai mici niveluri ale acestui indice le înregistrează Africa, în special ca urmare a slabei producţii şi a scăderii ajutorului alimentar acordat. Deficitul de hrană pentru ţările cele mai sărace a ajuns la sfîrşitul anului 2000 la 4,5% din consumul de hrană. Cele mai mari niveluri s-au înregistrat în cazul ţărilor cele mai sărace.

Africa sub-sahariană rămîne, în continuare, cel mai înfometat continent. Este de remarcat faptul că două ţări, extrem de importante sub aspectul populaţiei şi, deci, cu dificultăţi majore în asigurarea de hrană suficientă pentru populaţie, au reuşit să surmonteze acest handicap. Este vorba despre China şi India, care deţin aproape jumătate din populaţia globului şi care, se pare, au rezolvat problema hranei. De remarcat, însă, inegalităţile destul de mari care persistă, în special în India, în ceea ce priveşte distribuţia hranei. Aceasta este, de fapt, principala problemă a deficitului de hrană: distribuţia ei inechitabilă.

Dincolo de slaba productivitate în agricultură, o altă problemă care preocupă ţările în dezvoltare o reprezintă scăderea accesului ţărilor în dezvoltare pe pieţele ţărilor dezvoltate şi înrăutăţirea termenilor schimbului pentru ţările în dezvoltare la produsele agroalimentare. Barierele comerciale şi subvenţiile din ţările dezvoltate reduc veniturile ţărilor în dezvoltare cu 20 miliarde USD pe an, mai mult de patru ori decît ajutorul alimentar sub formă de granturi, care este de 5,4 miliarde USD. Comerţul internaţional cu produse agricole creşte doar cu 1,8% pe an, comparativ cu comerţul cu produse manufacturate, care are o creştere anuală medie de 5,8%.

Se apreciază că ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) pierd anual 63 de miliarde USD, ca urmare a protecţiei agricole, dar producătorii din aceste ţări sînt bine organizaţi şi exercită presiuni foarte mari asupra guvernelor lor pentru a nu se micşora subvenţiile şi celelalte măsuri de protecţie. Reforma tarifelor agricole în ţările membre O.C.D.E. ar putea contribui la creşterea veniturilor în ţările în dezvoltare cu de la 6 USD/persoană în Africa sub-sahariană pînă la 30USD/persoană în America Latină.

Performanţele slabe înregistrate de agricultură se datorează caracteristicilor acesteia în ţările slab dezvoltate. Se apreciază că dezvoltarea agriculturii în ţările sărace urmează etape distincte. Ea este, mai întîi, o agricultură de subzistenţă, caracterizată prin faptul că se produce pentru autoconsum. Scopul principal al agricultorilor este supravieţuirea, asigurarea minimului de hrană. Este o agricultură de o productivitate foarte scăzută şi este caracteristică celor mai sărace ţări. În a doua fază, este o agricultură ce produce pentru autoconsum, dar şi pentru piaţă. Apare noţiunea de profit din agricultură şi reprezintă începutul procesului de comercializare a produselor agricole. În cel de-al treilea stadiu, scopul principal al agriculturii este comercializarea produselor, maximizarea profiturilor. O astfel de evoluţie în modificarea orientării agriculturii este denumită „Revoluţia Verde” (Green Revolution). Revoluţia Verde este considerată a fi un adevărat salt calitativ în evoluţia agriculturii în ţările în dezvoltare. Factorii care au contribuit la „declanşarea” acesteia decurg din importanţa agriculturii în ţările în dezvoltare:

-         Creşterea populaţiei în aceste ţări, concomitent cu slabele performanţe ale agriculturii, au dus la scăderea cantităţii de hrană pentru fiecare locuitor. A revenit în atenţia specialiştilor viziunea malthusiană (familia malthusiană – nota red.), iar singura soluţie a reprezentat-o introducerea progresului tehnic în agricultură. Progresele făcute de un număr tot mai mare de ţări în creşterea performanţelor agricole au contribuit la creşterea producţiei de hrană într-un ritm superior creşterii populaţiei. În Africa sub-sahariană, însă, ritmul de creştere al hranei abia ţine pasul cu cel al creşterii populaţiei!

-         Noile descoperiri în domeniul materialului săditor au mărit considerabil producţiile, ceea ce a determinat ca în anumite ţări şi pentru anumite culturi să se practice recolte duble, ceea ce a însemnat rezolvarea problemelor legate de asigurarea hranei într-o măsură mult mai mare.

-         Unele ţări, ca urmare a slabei utilizări a forţei de muncă, atît în agricultură cît şi în sectoarele neagricole, a unor politici inconsistente în domeniul agricol, s-au confruntat cu grave probleme legate de asigurarea hranei populaţiei. În această situaţie, multe dintre ele şi-au revizuit atitudinea legată de agricultură şi au demarat ample planuri de modernizare a agriculturii.

-         Un rol important în declanşarea Revoluţiei Verzi l-au jucat şi îngrăşămintele agricole, care au condus la creşterea randamentelor agricole. Conştientizînd importanţa utilizării acestora, unele ţări în dezvoltare au sprijinit, prin măsuri guvernamentale, folosirea de către agricultorii ţărilor lor a îngrăşămintelor chimice.

-         Necesitatea irigaţiilor, a mecanizării agriculturii, a unor politici menite să încurajeze iniţiativele de modernizare a acestui sector, toate acestea au fost cauze ce au determinat ca unele ţări in dezvoltare, chiar dintre cele cu venituri reduse, să lanseze Revoluţia Verde.

Cu toate aceste realizări, doar cîteva ţări cu venituri scăzute pot contabiliza în dreptul realizărilor lor lansarea sau înfăptuirea Revoluţiei Verzi. Dintre acestea, China pare să fie ţara care a realizat cele mai mari progrese în dezvoltarea agriculturii, dat fiind faptul că este vorba de o ţară ce reuşeşte să-şi hrănească populaţia, populaţie ce reprezintă nici mai mult nici mai puţin dect o cincime din populaţia globului. Succese au repurtat şi ţări din America Latină, dar în cazul acestora ele au fost erodate de stagnarea economică din ultimii ani şi inflaţia foarte puternică. (va urma)