AGRICULTURA DIN TARILE LUMII (13)

Interdependenţa dintre politica comercială şi politica agroalimentară

1. Particularităţile pieţei agricole mondiale. Pieţele agricole în ţările deschise schimburilor funcţionează în condiţii de concurenţă, fiind supuse unor reglementari specifice (politicile comerciale – tarifare şi netarifare), unor intervenţii diferite ale puterii publice în sprijinul producătorilor agricoli şi/sau al consumatorilor şi obligativităţii respectării acordurilor internaţionale. Agricultura are particularităţi şi dificultăţi de adaptare la cerere datorită ofertei variabile şi faptului că poate genera excedente sau penurie de produse de primă necesitate pentru populaţie. Pentru a asigura echilibrul pieţelor, ţările lumii au practicat politici intervenţioniste şi mecanisme de reglare diferite în timp şi spaţiu. În ţările dezvoltate, mecanismele de funcţionare a pieţelor au avut ca ţintă protecţia şi stimularea concurenţei interne, asigurarea echilibrelor pieţelor interne şi internaţionale ale produselor agricole.

Piaţa agricolă se caracterizează prin: instabilitate, insecuritatea aprovizionărilor şi incertitudinea vînzărilor, fluctuaţii de preţuri, mari dezechilibre, cerere-ofertă între diferite zone geografice ale lumii şi între ţările în curs de dezvoltare şi ţările dezvoltate, niveluri de venituri diferite între ţări şi ca urmare acces diferit la pieţe etc. Cîteva dintre caracteristicile cererii de produse agricole sînt următoarele:

- pe termen scurt, cererea de produse agricole de primă necesitate este puţin elastică în raport cu preţurile (întrucît creşterile demografice şi modificările în modelele de consum alimentar nu sînt edificatoare decît pe termen lung).

- cererea de produse agricole pe plan mondial este relativ stabilă dacă nu au loc creşteri semnificative ale veniturilor sau explozii demografice;

- cererea de alimente de bază variază cantitativ în funcţie de creşterile demografice şi calitativ în funcţie de nivelul veniturilor. Evoluţiile calitative ale cererii sînt specifice mai ales ţărilor dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca aceasta să fie adesea elastică în raport cu preţul, la unele (fructe exotice, produse superior elaborate).

Expansiunea exporturilor agricole pentru menţinerea şi extinderea pieţelor externe constituie o importantă componentă a politicilor agricole a ţărilor dezvoltate, în special a SUA şi Uniunii Europene. Stimularea cererii externe se realizează prin mijloace diferite: creşterea competitivităţii mărfurilor agricole pe pieţele lumii, măsuri de reducere a preţurilor, vînzarea produselor în cadrul programelor de ajutor alimentar sau credite pe termen lung etc. Oferta de produse agricole are un comportament specific şi prezintă cîteva particularităţi:

- pe termen scurt, oferta este variabilă în funcţie de factorii climatici şi de nivelul stocurilor produselor stocabile;

- oferta produselor perisabile este în general rigidă (fructe, legume) deoarece se impune vînzarea rapidă;

- pe termen lung, oferta este în general stabilă, depinzînd de dezvoltarea economică şi de efectul politicilor agricole adoptate.

Piaţa mondială a produselor agricole are un caracter rezidual deoarece producţia este destinată cu prioritate consumului intern şi doar excedentele sînt destinate exportului. După Al Doilea Război Mondial, piaţa agricolă mondială a cunoscut etape diferite în evoluţia sa:

- deceniul '60 – caracterizat prin mutaţii puternice în comerţul agricol, ca urmare a aplicării unor politici comerciale care au stimulat creşterea exporturilor către ţările în curs de dezvoltare. Piaţa mondială era însă puternic dezechilibrată datorită insuficienţei ofertei şi a nivelului scăzut al veniturilor.

- perioada crizei pieţei agricole mondiale, 1972-1975, s-a caracterizat prin puternice tensiuni şi presiuni exercitate de SUA asupra preţurilor cerealelor şi instituirea embargoului american asupra exporturilor de soia. Preţurile agricole au devenit mai instabile, iar termenii schimburilor nete (preţurile reale) ale exporturilor s-au degradat. Criza pieţelor cerealelor şi oleaginoaselor a determinat SUA să-şi sporească suprafeţele cultivate.

- perioada 1975-1983 s-a caracterizat prin creşterea continuă a producţiei agricole în ţările dezvoltate.

- perioada 1983-1988 este marcată de creşterea producţiei agricole mondiale şi dezvoltarea comerţului internaţional, ca urmare a presiunii excedentelor americane şi ale Uniunii Europene.

- perioada 1990 - 1998 marcată de reforma radicală a PAC şi de noua legislaţie agricolă americană. În această perioadă, piaţa mondială este marcată de eforturile Uniunii Europene de a crea o piaţă similară cu cea a SUA şi de dezvoltare a legăturilor sale comerciale.

- în perioada 1998-2000 s-au intensificat eforturile pentru liberalizarea comerţului agricol internaţional, iar piaţa mondială a fost perturbată de criza financiară internaţională care a încetinit creşterea cererii de alimente, mai ales în Asia de Sud-Est şi Rusia. Reducerea exporturilor spre aceste zone a accentuat scăderea preturilor la cereale, iar dezechilibrele producţie-consum au antrenat creşterea stocurilor de intervenţie comunitare la cereale şi carne de bovine.

După anul 2000, este previzibilă redresarea producţiei şi comerţului agricol mondial, creşterea cererii de produse agroalimentare în ţările în curs de dezvoltare şi o tendinţă de reducere a preţurilor mondiale. Accelerarea procesului de globalizare va accentua internaţionalizarea pieţelor agricole, iar viitorul pieţei agricole mondiale va fi puternic marcat de liberalizarea comerţului. Organizaţia Mondiala a Comerţului a impus un control privind acordurile comerciale regionale pentru a evita crearea de noi acorduri care să pericliteze deschiderea pieţelor. Liberalizarea pieţelor agricole se va desăvîrşi prin eliminarea controlului producţiei, a preţurilor instituţionalizate şi a subvenţiilor. Aceste măsuri sînt însoţite în ţările dezvoltate de creşterea competitivităţii agricole şi de controlul riguros al calităţii şi sănătăţii produselor alimentare. (va urma)