Agresivitatea criminala a Corectitudinii Politice: Un nou regulament din Anglia obliga gimnastele sa se schimbe in aceleasi sali cu baietii care se identifica fete

Gimnastele de sex feminin de toate vîrstele, din miile de cluburi sportive britanice, trebuie să folosească de-acum înainte aceleași încăperi pentru a se schimba și aceleași toalete cu bărbații care se identifică femei. Aceasta este ultima decizie luată de forul sportiv de conducere din Marea Britanie. Femeile și fetele care călătoresc la competiții oficiale au fost, de asemenea, informate că trebuie să împartă cazarea cu băieți și bărbați care se identifică femei, scrie Daily Mail.

Controversatul document emis se British Gymnastics, organizație care numără peste 350 000 de membri, majoritatea  cu vîrsta sub 16 ani,  interzice antrenorilor să le comunice părinților că fiica lor împarte aceeași cameră cu un băiat care și-a schimbat sexul. Orice sportivă care se simte „nemulțumită” de noile reguli trebuie să-și facă propriile „aranjamente alternative”, prevede controversatul document. Nu se precizează însă clar dacă bărbații care identifică femei vor avea permisiunea de a împărți aceleași dușuri cu gimnastele de sex feminin.

Cum era de așteptat, noul regulament a provocat furia părinților, care spun că politica transgender a organizației - introdusă în urma lobby-ului făcut de organizații transgender - pune în pericol siguranța fiicelor lor. Într-o hotărîre ulterioară, forul britanic anunța că băieții și bărbații care se identifică femei pot participa la competiții doar pentru femei. Băieții aflați la pubertate, care se identifică fete, pot concura în orice categorie destinată sexului feminin. Gimnastele de sex masculin, care se identifică femei, aflate la post-pubertate, pot participa, de asemenea, la competițiile sportive destinate femeilor, cu condiția să respecte standardele Comitetului Olimpic Internațional.

Regulile COI prevăd că, pentru a fi eligibile pentru competițiile sportive de sex feminin, femeile trans trebuie să trăiască în „sexul declarat” timp de cel puțin patru ani. Noul regulament emis de British Gymnastics a fost trimis către mii de cluburi afiliate, provocînd plîngerile a sute de părinți ai sportivelor.

O mamă din Oxfordshire a declarat pentru The Mail că a fost „îngrozită” cînd a aflat noile reguli de la antrenorul fiicei sale de nouă ani. „Faptul că băieții au acum posibilitatea de a se schimba în același loc cu fetele este un coșmar. Nu mă bucur deloc și nici fiica mea nu este încîntată. Am vorbit cu ceilalți părinți de la club, care nu puteau să creadă că un organism sportiv ar pune copiii în pericol în acest fel”. O altă mamă, din Cambridgeshire, a declarat că nu-și va încuraja fiica „talentată” să mai participe la competiții sportive, în actualele condiții, pentru „propria ei siguranță”.

Acest nou scandal din lumea sportului vine după ce o serie de sportivi de elită, printre care Martina Navratilova, Sharron Davies și Dame Kelly Holmes, au  ieșit public pentru a denunța prezența femeilor transgender (născute bărbați) care concurează în sporturile destinate femeilor.