AGITATIA ELECTORALA IN ZIUA ALEGERILOR SI CEA PRECEDENTA SCRUTINULUI VA FI PEDEPSITA

Agitația electorală în ziua votării și în ziua precedentă alegerilor este interzisă, iar cei care nu se vor conforma vor putea fi sancționați contravențional. Parlamentul a votat în lectură finală modificări în acest sens la Codul Contravențional.

Potrivit autorilor, proiectul de lege vine să aducă în concordanță Codul Contravențional cu prevederile Codului Electoral, care interzice agitația electorală atît în ziua alegerilor, cît și în ziua precedentă alegerilor.

Legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar pedepsele prevăzute sînt de la 750 la 1500 de lei pentru persoane fizice și de la 1750 la 2500 de lei pentru persoane cu funcție de răspundere și candidați electorali.

Sursa: IPN