AFGANISTAN: 13 MORTI INTR-UN ATENTAT SINUCIGAS TALIBAN IN PROVINCIA HELMAND

Cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața într-un atentat sinucigaș comis de un taliban împotriva unui convoi militar în Helmand, o provincie din sudul Afganistanului, a făcut cunoscut o sursă oficială pentru AFP.

Atacul este cel mai recent asupra forțelor de securitate deja slăbite de corupție, dezertări și pierderi record în această țară devastată de război.

"Un kamikaze a aruncat în aer o mașină plină cu explozivi la trecerea unui convoi al armatei naționale afgane la Nawa, în districtul Helmand", a declarat Omar Zwak, un purtător de cuvînt al guvernatorului provinciei, precizînd că victimele sînt civili și militari.

Mai multe persoane au fost rănite, a adăugat el.

Potrivit unei surse din cadrul unui spital aflat în apropiere, în total 15 corpuri au fost transportate la spital. În plus, au fost internați 19 răniți, a adăugat această sursă sub protecția anonimatului.

"Majoritatea persoanelor decedate aparțin forțelor afgane, iar cei mai mulți răniți sînt civili", a declarat sursa pentru AFP.

Talibanii au revendicat atentatul într-un mesaj trimis jurnaliștilor pe Whatsapp.

Atacul a avut loc la cîteva zile după un alt atentat care a ucis cinci civili și a rănit numeroși elevi atunci cînd un kamikaze și-a aruncat în aer mașina capcană lîngă un cartier general al poliției, la Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand.

Atentatul respectiv, revendicat de talibani, a fost primul de amploare după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a deschis calea trimiterii suplimentare a mii de soldați americani în Afganistan.

Potrivit mai multor analiști, anunțul lui Donald Trump poate fi la originea unui nou val de violențe din partea talibanilor în țară.

Provincia Helmand a fost ani la rînd centrul operațiunilor trupelor internaționale desfășurate în Afganistan. Astăzi, regiunea este un fief al talibanilor și produce în jur de 80% din culturile de mac afgane.

Sursa: Agerpres