AERUL CONDITIONAT INGRASA

Nu e bine să stăm toata ziua cu aerul condiţionat pornit. O setare a aparatului pe o temperatură foarte mică sau neîntreţinerea acestuia în mod corespunzător poate crea probleme mari de sănătate.

1. Astfel, aerul condiţionat poate duce la banale răceli sau pneumonie. Poate reactiva rinitele alergice, (strănut frecvent sau tuse) sau sinuzitele. Pot apărea probleme ale urechii, de la otite la vertij (ameţeală).

2. În unele cazuri, setarea aparatului de aer condiţionat pe o temperatură scăzută poate duce la paralizia unei jumătăţi de faţă. Astfel, persoana care suferă de această afecţiune îşi simte faţa grea, are vîrful sprîncenii coborît, nasul deviat spre partea sănătoasă a feţei, iar colţul gurii este deviat şi şters. Buzele sînt coborîte, iar obrazul căzut. Persoana afectată nu poate închide ochiul, nu poate încreţi fruntea şi abia mestecă mîncarea.

3. O altă afecţiune neplăcută este nevralgia de trigemen, adică o durere intensă pe o jumătate a feţei, care cedează foarte greu la antialgice. De obicei cuprinde ochiul, maxilarul, urechea şi mandibula.

4. Aerul condiţionat poate reactiva diverse alergii la nivelul pielii sau al ochilor (conjunctivite). De asemenea, aerul fiind uscat, şi pielea se usucă.

5. Setarea aparatului pe o temperatură scăzută poate reactiva, de asemenea, dureri musculare sau osoase (junghiuri intercostale sau dureri articulare) şi poate conduce la apariţia cistitei.

6. Stînd în bătaia directă a aerului condiţionat atunci cînd organismul e supraîncălzit se pot produce probleme musculare, nervoase sau de termoreglare.

Aparatul nu trebuie reglat la mai puţin de 10 grade Celsius faţă de temperatura de afară şi nu mai jos de 24 de grade Celsius, nici în zilele caniculare.

În aerul condiţionat se adună bacterii şi fungi care pot afecta sfera ORL (ochi – conjunctivite, urechi – otite, gît – faringite, laringite, nas – sinuzite), tractul respirator inferior şi plămînii. Cei mai predispuşi sînt copiii şi bătrînii, deoarece au imunitatea cea mai labilă.

Aparatul trebuie curăţat de praf la 2-3 zile. Cu cît este utilizat mai des şi pentru un timp mai îndelungat zilnic, cu atît trebuie curăţat mai des.

Un studiu al biostaticianului David Allison a arătat că aerul condiţionat favorizează îngrăşarea, pentru că organismul nu mai munceşte pentru răcirea sau încălzirea organismului şi nu mai consumă calorii.

Sursa: ziare.com

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40