ACUZATII GRAVE PENTRU PRESEDINTELE PARLAMENTULUI

Platforma Demnitate şi Adevăr cere demisia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, ca promotor direct al proiectului de lege privind amnistia, cu depunerea mandatului de deputat, iar Procuraturii Generale să iniţieze urmărirea penală a iniţiatorilor actului legislativ generator de corupţie, protecţionism şi favorizare a infractorilor.

Într-o declaraţie emisă astăzi, Platforma DA atenţionează că, în avizul său, chiar şi CNA a semnalat o serie de deficienţe şi riscuri, susţinînd că prevederile proiectului contravin Constituţiei, iar la promovarea lui s-au neglijat o serie de factori de principiu cum ar fi transparenţa şi argumentarea economică.

„Proiectul de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală, reprezintă în esenţa sa o tentativă extrem de periculoasă a regimului Plahotniuc de amnistiere şi legalizare a marilor hoţii şi jafuri produse în ultimii ani, culminînd cu furtul unui miliard de dolari din rezervele valutare ale ţării. Menţionăm că, în pofida poziţiei societăţii civile, a partenerilor externi şi CNA, pericolul adoptării proiectului nu a trecut, cu atît mai mult cu cît printre autorii acestuia se află preşedintele Parlamentului, Andrian Candu şi cîţiva deputaţi din majoritatea parlamentară controlată de comanditarul şi beneficiarul final al prezentului proiect de lege”, se spune în declaraţia PPDA.

Socialmai mult
26.02.17 - 12:58
26.02.17 - 12:22
26.02.17 - 10:29
26.02.17 - 10:01
26.02.17 - 09:19
25.02.17 - 17:18
25.02.17 - 16:52
25.02.17 - 16:41
25.02.17 - 16:26
25.02.17 - 13:18
25.02.17 - 12:14
25.02.17 - 09:38
25.02.17 - 09:10
24.02.17 - 12:50
24.02.17 - 12:07
24.02.17 - 10:00
23.02.17 - 16:48
23.02.17 - 15:58
23.02.17 - 15:05
23.02.17 - 13:29