ACORDUL DE LIBER SCHIMB DINTRE R. MOLDOVA ŞI UE AR URMA SĂ FIE IMPLEMENTAT PROVIZORIU DE LA 1 AUGUST

Acordul de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar urma să fie implementat provizoriu începînd cu data de 1 august curent, cu două luni mai devreme decît era preconizat anterior. De acest lucru este convins liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat. Opinia a fost exprimată în cadrul unui interviu pentru un portal de ştiri.

Potrivit lui Filat, aceasta ar fi o soluţie în contextul interdicţiilor impuse acum cîteva zile de Federaţia Rusă la importul de fructe proaspete şi conserve din ţara noastră. Despre situaţia creată se va discuta şi cu reprezentanţi ai Partidului Popular European, care vor sosi într-o vizită la Chişinău.

„Ne aflăm într-o situaţie excepţională şi sînt necesare măsuri excepţionale. Sigur avem nevoie de sporirea contingentului de export şi sperăm că vom mări aceste cote de export în UE de două ori”, a specificat preşedintele PLDM.

Vlad Filat a mai afirmat că transportarea şi depozitarea produselor agricole urmează să fie compensate de Guvernul Republicii Moldova cu subvenţii de la Comisia Europeană. „Vom veni cu soluţii şi pentru transportatorii de vinuri. Urmează să avem o comunicare mai intensă cu sectorul bancar, ca băncile să restructureze datoriile producătorilor agricoli, să le ofere o perioadă suplimentară pentru rambursarea creditelor”, a adăugat liderul liberal-democraţilor.

Acum cîteva zile Federaţia Rusă a interzis importul de fructe proaspete şi conserve din fructe şi legume produse în Republica Moldova. Guvernul este în căutarea soluţiilor pentru a susţine producătorii agricoli care vor avea de suferit în urma acestei decizii a autorităţilor ruse.

Sursa: Moldpres

Socialmai mult
24.09.18 - 17:07
24.09.18 - 17:06
24.09.18 - 16:02
24.09.18 - 11:42
23.09.18 - 20:11
23.09.18 - 20:09
23.09.18 - 13:59
21.09.18 - 18:35
21.09.18 - 18:31
21.09.18 - 15:43
21.09.18 - 14:12
21.09.18 - 14:09
21.09.18 - 14:07
21.09.18 - 12:48
20.09.18 - 16:33
20.09.18 - 16:28
20.09.18 - 14:20
20.09.18 - 14:19
20.09.18 - 11:58
20.09.18 - 11:51