ACEST FAN DE DREAPTA AL LUI PUTIN VREA SA CONDUCA ITALIA

Pentru Bruxelles este duşman, iar pentru Moscova – cel mai bun prieten

Cu o astfel de viziune asupra lumii Matteo Salvini, de 44 de ani, principalul candidat din partea formaţiunii ostile faţă de străini „Liga Nordului” își începe campania electorală în Italia. „Ne-ar fi mult mai uşor să trăim, dacă în Italia l-am avea pe Putin”, asigura el reporterii. Acest deputat parlamentar consideră construcția euro drept un experiment „ratat” şi „criminal”.

Acest populist de dreapta, care pozează cu plăcere în maiou cu imprimeul imaginii lui Putin, este încurajat de succesul Partidului Libertăţii din Austria, condus de Heinz-Christian Strache, care împreună cu Partidul Popular Austriac (de orientare conservatoare) au creat noul Guvern la Viena. Ambele partide au încheiat acorduri de colaborare cu partidul putinist „Edinaya Rossia” (Rusia unită). Ambii lideri de partide pledează împotriva sancţiunilor Uniunii Europene faţă de Rusia şi fac agitaţie pentru recunoaşterea anexării Crimeei.

Or, ambii folosesc cu perseverenţă în campania electorală fobiile pentru migranţi şi refugiaţi. Salvini, bunăoară, face declaraţii cu următoarele lozinci: „Mai întîi italienii” şi „Opriţi invadarea!”

 

Informaţii despre susţinerea financiară din Moscova

Potrivit sondajelor, acest partid ar putea obţine 13% din voturi, însă împreună cu partidul lui Silvio Berlusconi, „Forza Italia” (16%) şi alţi doi aliaţi, acest segment de centru-dreapta depăşeşte în ochii alegătorilor alte partide de centru-stînga şi întrece partidul protestatar „Cinci stele”. Alegerile vor avea loc pe 4 martie.

Salvini, căruia îi plac provocările, iar după vizita în Coreea de Nord se minuna că acolo nu sînt „nici ţigani, nici nelegali”, concurează cu viteza lui Trump în postările pe Twitter şi Facebook. Fostul jurnalist de partid mereu acuză televiziunea italiană şi ziarele mari de falsificarea informaţiei – „noutăţile fake” (știrile false).

Noutăţile fake constituie, de asemenea, cauza sancţiunilor faţă de Rusia, afirma acesta nu demult într-un interviu acordat publicaţiei „Corriere della Sera”. Totodată, el a evitat să răspundă la întrebarea dacă este adevărat comunicatul din SUA, potrivit căruia partidul său se alimentează financiar din Moscova.

Motivul constă în faptul că „Liga Nordului” cu greu a evitat falimentarea, deoarece fostul şef Umberto Bossi şi feciorii acestuia, precum şi fostul trezorier au sustras sume de milioane şi toţi au fost condamnaţi la puşcărie.

Încă o dovadă a loialităţii lui Salvini față de Rusia: încă atunci cînd a fost numit la conducerea partidului, la finele lui 2013, în primele rînduri, printre oaspeţii de onoare, stăteau doi mesageri de rang înalt din partea Administraţiei lui Vladimir Putin, Alexei Komov şi Victor Zubariov. Peste cîteva luni, Salvini personal s-a întîlnit cu Putin pentru 20 de minute şi a fost entuziasmat de fostul colaborator KGB.

Politicianul din partea partidului „Liga Nordului” a fost pe peninsula Crimeea, anexată de Rusia, demonstrativ s-a întîlnit cu politicieni incluşi în lista de sancţiuni impuse de Uniunea Europeană, cu plăcere a susţinut un interviu pentru canalul RT şi a acuzat NATO, nu pe liderul de la Kremlin şi aliaţii lui Assad de comportament agresiv.

 

„Îl consider pe Putin măreţ”

„Îl consider pe Putin măreţ şi afirm asta cu toată sinceritatea”, a spus Salvini, răspunzînd la întrebările despre eventuale mijloace financiare din Moscova – acestea au fost primite şi de „Frontul Naţional” condus de Marin Le Pen. În calitate de mulţumire, la întrunirea Congresului partidului acesteia, a luat cuvîntul Andrei Isaev, unul dintre conducătorii partidului Kremlinului „Edinaya Rossia”, cu teze privind pretinsul „regim de ocupaţie al SUA” în Europa.

Din această cauză, chiar şi populistul de dreapta olandez, Geert Wilders, al patrulea în comuniunea de populişti de dreapta, s-a detaşat de Le Pen. Salvini nu a pronunţat nici un cuvînt de critică. Un an în urmă, cînd a participat la o conferinţă la invitaţia partidului „Alternativa pentru Germania”, Salvini a strigat în sală „La revedere, doamna Merkel!”, „Vă doresc fericire Frauke Petry!” Cu finalul cunoscut…

Toţi patru, de asemenea, sînt solidari în tendinţa de a face din nou din comuniunea europeană state naţionale. Pe una din lozincile „Ligii Nordului” scrie: „Robii Europei? Mulţumesc, nu”.

Asta le-ar fi plăcut prietenilor ruşi, care demult îşi îngrijesc omul lor în Italia cu semne de atenţie protocolare: în timpul unei vizite la Kremlin, Salvini a fost primit nemijlocit de ministrul de Externe, Serghei Lavrov.

După „Bild”, Germania

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
02.04.24 - 12:29
09.04.24 - 12:16