ACCIDENT SAU ACT TERORIST? CE CRED AUTORITATILE UCRAINEI DESPRE TRAGEDIA AVIATICA DIN IRAN

Ambnasada Ucrainei în Iran a comentat ipoteza potrivit căreia prăbușirea avionului cu 180 de oameni la bord s-a produs în urma unui act terorist.

Ambasada Ucrainei la Teheran a exclus versiunea potrivit căreia aeronava Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines s-a produs în urma unui atentat terorist.

Misiunea diplomatică a precizat că tragedia aviatică s-a produs după ce motorul navei a luat foc.

Avionul s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Imam Khomeini din Teheran, la ora locală 02:44 (04:44 ora Chișinăului).

Consiliul de Securitate al Ucrainei a anunțat că la bord se aflau 168 de pasageri și 9 membri ai echipajului. La rîndul lor, autoritățile din Iran au precizat că în avion se aflau în total 179 de persoane - 147 iranieni și 32 de cetățeni ai Canadei, Germaniei, Ucrainei, Marii Britanii, Elveției, Suediei și Afganistanului.

Între timp, salvatorii continuă intervenția la locul tragediei și au găsit deja cutiile negre ale aeronavei, care urmează să fie examinate de specialiști.

Compania Ukraine International Airlines a precizat ca avionul a trecut testul tehnici planificat și complex chiar acum 2 zile, pe 6 ianuarie.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskii, a exprimat condoleanțe familiilor îndurerate.

Sursa: sputnik.md