ACADEMICIANUL EUGEN SIMION A FOST OMAGIAT LA CHIŞINĂU, LA 80 DE ANI DE LA NAŞTERE

Academicianul Eugen Simion, critic şi istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române şi preşedinte al acesteia din 1998 pînă în 2006, a fost omagiat la Chişinău. Evenimentul s-a produs la Centrul Academic Internaţional Eminescu, în cadrul celui de-al doilea Congres Mondial al Eminescologilor.

Mihai Cimpoi, organizatorul congresului, a declarat că Eugen Simion este unul dintre cei mai importanţi critici şi istorici literari, care a editat patru volume despre scriitorii contemporani. Tot el a publicat volumul „Dimineaţa poeţilor” despre primii poeţi de la Văcăreşti pînă la Vasile Alecsandri.

„Acad. Eugen Simion a depăşit critica structuralistă, punînd accent pe personalitatea scriitorilor. Este autorul volumului „Întoarcerea autorului”, tradus în limbile germană şi franceză. A facsimilat caietele lui Eminescu şi a reluat ediţia Perpessicius a marelui poet. În prezent savantul pregăteşte ediţia a II-a a Dicţionarului General al Literaturii Române, unde nouă, celor din Republica Moldova ni s-au rezervat 500 de articole”, a precizat acad. Mihai Cimpoi.

Potrivit criticului şi istoricului literar Theodor Codreanu, „Eugen Simion are meritul de a fi rămas fidel criteriului estetic şi de a clădi cultura naţională tradiţională”.

Acad. Eugen Simion s-a născut pe 25 mai 1933 în Chiojdeanca, Prahova. Între 1952 şi 1957 a studiat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. În 1969 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza „Eugen Lovinescu, scepticul mîntuit”, condusă de profesorul Şerban Cioculescu.