A murit marele poet rus Evgheni Evtusenko

”Eu nu cred că am dat Rusiei prilejul să simtă vreo clipă că m-a pierdut. Pentru că, în ceea ce mă priveşte, este vorba despre un poet care trăieşte de 17 ani în America, dar al cărui suflet n-a părăsit nici un moment Rusia, fiind la curent cu cele mai importante evenimente din istoria ei şi chiar scriind despre ele. Şi-apoi, nici despre o absenţă sută la sută nu este vorba, pentru că vacanţele mi le petrec, toate, în Rusia. Aş putea spune că eu însumi sunt o parte din Rusia.” (Evgheni Evtușenko; 2010; interviu pentru ”România literară”) 

La vîrsta de 84 de ani, s-a stins din viață marele poet rus Evgheni Evtuşen. Moartea scriitorului a fost confirmată pentru presă de prieteni şi de soţia lui, Maria Novikova. Poetul a decedat Sîmbătă, în SUA, au comunicat surse media din Rusia, potrivit sputnik.md. Evtuşenko era internat, din 12 Martie curent, la o clinică din Tulsa, statul Oklahoma, dar starea acestuia s-a agravat brusc în ultimele zile. Potrivit prietenului poetului, consulul onorific al Belarusului în America, Mihail Morgulis, el a continuat să lucreze pînă în ultimul moment la noua sa carte. Conform ultimei dorinţe a poetului,  va fi înmormîntat în localitatea Peredelkino din suburbia Moscovei.

Evgheni Aleksandrovici Evtușenko a fost poet, romancier, eseist, dramaturg, scenarist, editor, actor, montor și regizor. Reprezentant de seamă al "dezghețului" după moartea lui Stalin, a fost una dintre primele voci umaniste care s-au făcut auzite în spațiul totalitar sovietic, ca apărătoare a libertății individuale.

Evtușenko a fost un poet nonconformist, un compozitor de cîntece uluitoare și un prozator citit pe patru continente. A predat literatura și cinematografia rusă în săli arhipline din universitățile americane. A rămas convins și a demonstrat că "un poet în Rusia este mai mult decît un poet!". A vizitat 94 de țări, iar operele sale au fost traduse în 72 de limbi.

   

”Mi-e tot mai greu să găsesc o definiţie a poeziei. Dar cred că noi, poeţii, avem datoria să facem lumea mai frumoasă. S-o salvăm de la indiferenţă, prin înţelegerea şi relevarea rosturilor vieţii. Şi putem face asta, numai dacă primim în schimb dragoste şi frumuseţe. Însă nu poţi nici să primeşti şi nici să dai dragoste şi frumuseţe într-o lume tensionată. Sau, dacă poţi, asta nu ţine de inimă, ci doar de tehnică. Boris Pasternak spunea că tinerii poeţi care scriu fără să cunoască în profunzime lumea, istoria n-au nici o şansă de-a ajunge mari cu adevărat. Dar, ca să fii un mare poet, trebuie în acelaşi timp să cunoşti ca nimeni altul limba în care scrii, adică să fii „poliglot" al limbii tale, aşa cum marele meu prieten Nichita Stănescu susţinea pe drept cuvînt că este „poliglot de limba română". Şi-apoi mai trebuie să fii un neobosit cititor. Să-ţi stăpîneşti profesia ca un om de ştiinţă, mereu la curent cu tot ce se petrece în domeniul tău. Şi, nu în ultimul rînd, să-ţi asumi o anumită responsabilitate pentru lumea în care trăieşti. Atitudine fără de care poţi fi la o adică un poet bun, dar nu un poet mare.” (Evgheni Evtușenko)

 

     

Într-un interviu acordat ziarului românesc ”Jurnalul Național”, în 2006, Evtușenko mărturisea:

”Uniunea Sovietica era un stat închis. Noua ne-a fost furata lumea întreagă. După moartea lui Stalin, am fost primul om care a spus: "Mă sufocă granițele, mie nu-mi convine să nu văd Buenos Aires-ul și New York-ul, aș vrea să vorbesc cu toți din Londra, aș vrea să călătoresc dimineața prin Paris". Primele poezii mi-au fost publicate încă din timpul lui Stalin, pe cînd aveam 15 ani. La 19 ani mi-a apărut prima carte, iar la 22 de ani am devenit cel mai tînăr membru al Uniunii Scriitorilor, cînd deja tot poporul fredona cîntecele mele, iar eu nu aveam pe nimeni, nici rude, nu am fost niciodată membru al Partidului Comunist. În schimb, aveam parte de cea mai mare dragoste – cea a cititorilor mei. Unicul meu scop era acela de a rupe prin versurile mele "îngrădirea" de fier. Și am fost primul care a reușit, fiind cel dintîi cetățean care a plecat peste graniță. Prima călătorie a fost în direcția Moscova – București – Sofia.

Pot spune ca lumea mi s-a deschis în România. La Iași și București mi-am întîlnit vechi colegi români cu care am studiat la Institutul "Gorki", iar mai tîrziu l-am cunoscut pe minunatul poet Nichita Stănescu – amîndoi eram maximaliști și de cele mai multe ori ajungeam să ne certăm pe diverse teme. Deși eram foarte diferiți unul de celălalt, din punctul meu de vedere, Stănescu a fost un poet excepțional, de mare valoare.”

”Cine a spus că am cîştigat bătălia cu totalitarismul? După părerea mea, chiar şi multe ţări care se consideră democratice sunt totalitare în felul lor. Mai ales cele care au puterea totalitară a banilor. Chiar dacă a fost inventată, de ochii lumii, formula de corectitudine politică (political corectness). Însă, cu toate că vîntură pe toate drumurile acest precept, pentru unii scriitori americani pare încă inadmisibil să stea pe aceeaşi scenă cu confratele lor homosexual Allen Ginsberg. Dar există şi totalitarismul minorităţilor exercitat asupra majorităţii. Să-ţi dau un exemplu. Într-una din zile, am zărit pe uşa amfiteatrului în care predau lecţii de plastică a imaginii un poster înfăţişînd doi bărbaţi goi, în poziţia 69. Am vrut să-l dau jos, cînd mîna prietenească a unui student m-a bătut pe umăr: „Domnule Evtuşenco, nu vă atingeţi de el, dacă nu vreţi să riscaţi, mîine dimineaţă, o demonstraţie împotriva dumneavoastră din partea tuturor homosexualilor şi lesbienelor din Universitate!" Există, aşadar, mai multe feluri de totalitarism. Dar şi unul din cele mai cumplite dintre ele, care a fost aşa-zisul comunism sovietic (în realitate, o monarhie absolută şi sîngeroasă, ca şi socialismul din România), a putut fi învins puţin cîte puţin, pînă la prăbuşirea lui totală. Prin contribuţia măruntă a tuturor.” (Evgheni Evtușenko; 2010; interviu pentru ”România literară)

Descîntec - Evgheni Evtuşenko

În nopţi de primăvară gîndeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gîndeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gîndeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gîndeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frîng de stînci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsîndu-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.

Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămîios.
De mine mai presus ori mai prejos
gîndul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.

În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vîntul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptîndu-mă, tînjeşte.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
cînd gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
cînd visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gîndeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gîndeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gîndeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gîndeşte-te la mine...

Socialmai mult
23.08.17 - 14:44
22.08.17 - 19:48
21.08.17 - 13:20
21.08.17 - 13:14
20.08.17 - 11:55
19.08.17 - 15:58
18.08.17 - 14:30
18.08.17 - 14:26
18.08.17 - 12:24
18.08.17 - 12:18
17.08.17 - 16:32
17.08.17 - 15:01
17.08.17 - 14:55
17.08.17 - 14:48
15.08.17 - 16:24
15.08.17 - 12:32
10.08.17 - 15:01
08.08.17 - 19:58
08.08.17 - 16:18
08.08.17 - 16:00