A murit cunoscutul jurnalist roman Andrei Gheorghe

A fost găsit în baie fără suflare

Jurnalistul român Andrei Gheorghe a murit, Luni seară, la vîrsta de 56 de ani. Omul de radio şi televiziune a fost găsit fără suflare în baie. „În jurul orei 22.15, poliţiştii IPJ Ilfov au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Voluntari a fost găsită o persoană decedată. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, pentru a stabili identitatea persoanei şi cauzele producerii decesului“, potrivit Antena 3.  

Andrei Gheorghe s-a născut la 14 Ianuarie 1962, la Lipeţk (Rusia). A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia rusă-engleză (1986). Între anii 1993-2009 a realizat emisiuni de radio: „13-14" (Pro TV, apoi Radio 21 şi Radio Total), „Cu Gheorghe şi Mihaiu" (Radio Guerilla). A fost prezentator la „Lanţul slăbiciunilor" (Pro TV), „Gheorghe" (Antena 1), moderatorul emisiunii „Rătăciţi în Panama", director de programe Mediapro (1996-2003), consilier de marketing la Antena 1 (2003-2004), consilier şi realizator TV la Realitatea (2004-2008). În Octombrie 2010, prezenta „Clubul de poker", la Prima TV, şi „Salutare Naţiune", la postul Prime TV din Republica Moldova.  

În urmă cu exact o lună, omul de radio şi de televiziune îşi anunţa revenirea pe Facebook prin această postare: „Totul trece. În cazul de faţă a trecut şi ultima interdicţie şi după 30 de zile va spun iarăşi «Salutare!» M-am întors şi sunt acelaşi, cu aceleaşi ocupaţii. Voi continua să trollez demnitari, medici, profesori, popi, îngeri, catedrale, antisemiţi, homofobi, legionari, negaţionişti şi alte asemenea făpturi imbecile. Cu drag, ag“.  

Despre copilăria sa, Andrei Gheorghe spunea, într-un interviu pentru „Adevărul.ro“, în urmă cu doi ani: „In Mother Russia (n.r. – Mama Rusie) am nişte amintiri magice. Şi după ce m-am mutat în România, am continuat să-mi petrec vacanţele de Vară şi de Iarnă acolo. Normal că au fost magice, pentru că eram în vacanţă, nu eram inserat în acea existenţă. Pentru mine, Rusia a fost un fel de tărîmul lui Oz. Era o altă ţară, unde oamenii vorbeau alte lucruri, unde totul era nou şi altfel decît la mine, unde eu eram străin. Sigur că era interesant. Cînd mergi în vizită, oamenii încearcă să fie drăguţi, totul e frumos, dar dacă trăieşti zi de zi, te plictiseşti. Normal că totul era perfect. Te plimbau, îţi arătau, era o încîntare continuă. Şi nu mai vorbesc de faptul că o mare parte din copilărie mi-am petrecut-o într-o pădure care nu se termina. Adică nu era ca în povestea în care pînă la urmă şi la urmă dai de un drum. Nu se termina niciodată“. 

Brandul Andrei Gheorghe s-a vîndut pe etichetele „dur“, „arogant“, „cinic“. „Ăsta sunt. Sunt un sceptic, sunt aici de atîta amar de vreme, nu m-ai prins niciodată contrazicîndu-mă. Zic multe despre mine, dar niciodată altele. Sunt acelaşi. Nu suport proştii, reacţionez repede, mă rog la Dumnezeu să mă scape de mînie şi de furie, care mă mănîncă pe dinăuntru, să-mi dea înţelepciune. Ăsta sunt. Şi dacă îţi sunt prieten, nu sunt dur, arogant, din contră sunt calin şi pupăcios“.

”Sunt patriot, dacă te iei de ţara mea, te nenorocesc. Sunt foarte loial, asta-i ţara mea, asta-i limba mea. Sunt foarte loial faţă de prieteni, faţă de oamenii care îmi dau să mănînc. Foarte loial. Asta e România, mie nu mi-e jenă să mă duc pe Coasta de Azur şi să-l aşez pe un ţigan la masa mea. Mie nu mi-e ruşine niciodată, oriunde în lumea asta, dacă strigă un român după mine. Sunt români de-ai mei. Români suntem toţi. Prietenul meu ungur, care a descoperit că e ungur la Cluj, e român. Eu, o parte rus, o parte evreu, o parte ţigan, o parte dracu’ ştie ce-oi mai fi, sunt român. Ăsta e arealul meu, asta e ţara mea, locul în care trăiesc, ăştia-s oamenii mei. Dacă te iei de ei, îţi dau în gură. Am şi fost în situaţii de genul. Am ajuns la poliţie în Monaco, pentru că au luat-o de la masa mea pe o ţigancă ce vindea flori”, mărturisea jurnalistul într-un amplu interviu acordat pentru „Adevărul.ro“.