A FOST RETINUT TINARULUI CARE A IMPUSCAT DOUA MINORE

Oamenii legii au reținut tînărul care ar fi împușcat dintr-o armă două minore de la Holercani. Acesta a fost prins pe drumul Criuleni - Chișinău. Potrivit Poliției, arma era la el.

Poliția anunță că a reținut tînărul de 27 de ani care ar fi împușcat două minore, iar una dintre ele a murit. Acesta a fost prins în dimineața zilei de marți, iar arma din care ar fi tras era asupra sa.

Precizăm că o minoră de 16 ani a murit, iar alta a ajuns la spital după ce un tînăr a tras în ele dintr-o armă de foc. Crima a avut loc în noaptea de 1 spre 2 martie, în Holercani, raionul Dubăsari.

Oamenii legii au stabilit că un tînăr de 27 de ani a avut un conflict cu una dintre minore, după care acesta a scos a arma și a început să tragă în ea și în prietena acesteia. Ulterior, el a luat-o pe adolescenta cu care s-a certat și a transportat-o la spital, apoi a dispărut.

Totul s-ar fi întîmplat în jurul orei 01:00. Adolescenta a murit la spital din cauza rănilor primite. Potrivit poliției, prietena adolescentei, care a fost rănită mai mult în zona picioarelor, este internată la spital. În prezent, oamenii legii stabilesc toate circumstanțele care au dus la comiterea crimei. 

Sursa: sputnik.md