A fost reţinută o grupare criminală specializată în furturi din apartamente

O grupare criminală, specializată în comiterea furturilor din locuinţe, a fost reţinută de poliţie. Potrivit datelor Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău, membrii grupării s-au dovedit a fi trei locuitori ai capitalei, cu vîrste cuprinse între 32 şi 37 ani, anterior judecaţi pentru furturi, jafuri şi consum de droguri. Cei trei au fost reţinuţi în flagrant, poliţiştii fiind obligaţi să aplice armele din dotare. În urma percheziţiilor efectuate în automobilul cu care se deplasau, au fost depistate şi ridicate lucruri furate, precum şi un pistol de model Walter. Ulterior, de la domiciliile suspecţilor poliţiştii au ridicat mai multe telefoane mobile, articole din aur, mănuşi, portmonee, un aparat foto, trei calculatoare şi alte bunuri materiale. Aceste lucruri urmau să fie realizate prin intermediul unor persoane de încredere. Poliţiştii au acumulat probe suficiente ce ar demonstra vinovăţia lor în săvîrşirea a peste şapte pătrunderi în locuinţe. În toate cazurile, bănuiţii intrau în apartamente prin culegere de chei. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi sînt cercetaţi penal pentru furt, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă o pedeapsă cu privare de libertate pe un termen de la cinci pînă la 10 ani de închisoare.

Socialmai mult
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50
19.09.18 - 15:43
19.09.18 - 14:30
19.09.18 - 14:15
19.09.18 - 12:32
19.09.18 - 12:27
18.09.18 - 18:28
18.09.18 - 18:27
18.09.18 - 17:43
18.09.18 - 12:28
17.09.18 - 17:01
17.09.18 - 16:54
17.09.18 - 16:53
17.09.18 - 16:50
17.09.18 - 14:26
17.09.18 - 12:13
16.09.18 - 16:51