A FOST PROBATĂ FOLOSIREA GAZULUI SARIN

Inspectorii ONU au găsit probe "clare şi convingătoare" privind folosirea de gaz sarin în atacul din 21 August din apropiere de Damasc, în care au murit circa 1.400 de persoane, potrivit experţilor independenţi ai ONU în prima pagină a raportului elaborat pe baza dovezilor culese în Siria, transmite EFE, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Echipa de inspectori condusă de profesorul Ake Sellstrom a dat asigurări că mostrele chimice, medicale şi de mediu adunate pe teren oferă probe "clare şi convingătoare" că în acea zi s-au folosit rachete sol-sol cu agent sarin.

"Concluzia este că în conflictul direct dintre părţi în Siria au fost folosite arme chimice împotriva civililor, inclusiv minori, la o scară relativ mare", la Ein Tarma, Mosdamiyeh şi Zamalka în Gutha, la periferia sudică şi vestică a Damascului, susţin inspectorii ONU, potrivit AFP şi EFE.

Potrivit France Presse, în raportul lor anchetatorii dau numele a altor trei locuri unde au avut mandat să inspecteze pentru a verifica acuzaţiile de atac cu armă chimică, lucru pe care nu l-au putut face pentru că s-au concentrat pe provincia Gutha în timpul şederii lor de zece zile în Siria, în luna august. Este vorba de Khan al-Assal, în apropiere de Alep - unde regimul sirian afirmă că opozanţii au recurs la arme chimice, Sheikh Maqsud şi Saraqueb, în apropiere de Idlib.