A FOST OARE DECIZIA ONU DIN 1947 CAUZA CREARII ISRAELULUI?

Pe 29 noiembrie, în Israel a fost marcată o dată istorică importantă – Kav-Tet be-november. 70 de ani în urmă Asambleea Generală ONU a votat pentru împărţirea Palestinei în două state – arab şi evreiesc, ceea ce a făcut posibilă proclamarea statului Israel.

Votul dramatic al ONU în noiembrie 1947 a căpătat în Israel un statut de mit. De parcă statul evreiesc a apărut pe hartă doar datorită acestui eveniment, însă aceasta este departe de adevăr. Independenţa, popularea ţării, prosperarea, confirmarea socială şi economică a comunităţii evreieşti – toate acestea n-au avut nici o atribuţie la ajutorul din afară, conform publicaţiei Maariv.

Rezoluţia din 1947 a fost doar o etapă în lanţul diferitelor decizii internaţionale referitor la viitorul Palestinei. Acesta n-a fost nici măcar primul document internaţional care a recunoscut dreptul poporului evreu la autodeterminare. Prima şi cea mai importantă hotărîre în acest sens a fost adoptată în 1920 la San-Remo de către membrii Ligii Naţiunilor. Anume acolo au fost consolidate principiile Declaraţiei Balfour şi proclamat mandatul britanic pentru conducerea Palestinei. Marea Britanie trebuia să se îngrijească de întemeierea în această ţară a comunităţii naţioanle evreieşti. Totodată, votul din ONU de la 29 noiembrie 1947 n-a fost nici rezultatul unei pasionate dorinţe a lumii de a-şi răscumpăra vina pentru urmările catastrofale ale genocidului evreilor europeni.

Succesul votului în folosul divizării a fost atins ca urmare a unui concurs de împrejurări de natură politică şi geopolitică precum şi a unui joc de interese între SUA şi Uniunea Sovietică – cu o totală indiferenţă a Americii Latine (fapt care ulterior s-a dovedit a fi important). Decizia ONU, bineînţeles, că n-a stabilit hotarele statului evreiesc sau statutul palestinienilor . Pînă în 1967, frontierele Israelului reprezentau nişte linii care indicau stoparea ofensivei trupelor israelite la începutul anului 1949. Aceste linii au fost consolidate de diverse înţelegeri provizorii de suspendare a luptelor. Trebuie de amintit şi că hotarele la împărţire erau mult mai mici decît liniile din anul 1967, iar întreg Israelul trebuia să se afle sub suveranitate internaţională. Iar o parte din Negyeva şi Galileea, inclusiv Beersheba, Ashdod şi Ashkelon, trebuiau să treacă sub control arab.

Graniţele, desemnate în hotărîrea ONU, n-au fost rezultatul unor înţelegeri autentice dintre părţi. Arabii au respins însuşi procesul de împărţire şi rezultatul acestuia. Evreii, care au fost de acord cu împărţirea, n-au considerat-o finală şi au văzut în decizia ONU doar un pas tactic pentru a-şi întoarce controlul asupra ţării. Comunitatea evreiască s-a arătat gata să-şi revendice fiecare palmă de pămînt, stabilind astfel de hotare care să-i permită să-şi protejeze securitatea.

Arabii n-au acceptat decizia din 29 noiembrie 1947 şi-şi continuă acţiunile anterioare pînă în prezent. Din primele zile ale populării evreieşti a ţării ei nu se împacă sub nici o formă cu această prezenţă.