A FOST DESCHIS FORUMUL ECONOMIC MOLDO-RUS

Președintele Igor Dodon a subliniat importanța „restartării” relațiilor de parteneriat strategic între Moldova și Rusia

Încă din ziua de 18 Septembrie, au început să sosească primii participanți la cel de-al doilea Forum Economic Moldo-Rus, care se desfășoară la Chișinău în perioada 19-21 Septembrie.

”Am avut o întrevedere cu un grup de investitori condus de Alexei Dereabin, reprezentant al unei companii internaționale care este interesată de realizarea mai multor proiecte mari pe teritoriul Republicii Moldova. Investițiile preconizate pot contribui semnificativ la dezvoltarea sectorului real al economiei, precum și a regiunilor Republicii Moldova”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului și-a exprimat satisfacția în legătură cu interesul major manifestat de reprezentanții mediului de afaceri din Rusia față de țara noastră și a menționat importanța „restartării” relațiilor de parteneriat strategic între Moldova și Rusia.

Pe 19 Septembrie, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Serghei Movcian, consilier al guvernatorului orașului Sankt Petersburg, care a venit la Chișinău pentru a participa la Forumul Economic Moldo-Rus. Preşedintele R. Moldova l-a salutat pe oaspetele rus și i-a transmis un mesaj de felicitare lui Alexandr Beglov, guvernator al orașului Sankt Petersburg, care a fost învestit în această funcție la 18 Septembrie. La rîndul său, Serghei Movcian a adresat sincere felicitări şefului statului și întregului popor al Moldovei, din partea edilului Capitalei de Nord a Rusiei, cu ocazia transferului pașnic al puterii și a stabilizării situației din țară.

În cursul întrevederii, părţile au discutat despre dezvoltarea proiectelor bilaterale de cooperare dintre orașul Sankt Petersburg și raioanele Republicii Moldova, în special cu Autonomia Găgăuză. Interlocutorii au constatat, cu satisfacție, realizarea cu succes a multor proiecte din domeniul umanitar și educațional din Găgăuzia, pledînd pentru continuarea acestora. Partea rusă este dispusă să contribuie și pe viitor la dezvoltarea învățămîntului mediu de specialitate și la creșterea calificării cadrelor medicale din Găgăuzia.

Organizatorii Forumul Economic Moldo-Rus au precizat că participanții vor discuta, în cadrul a zeci de sesiuni de lucru, chestiuni ce țin de colaborare dintre Republica Moldova și regiunile Federației Ruse. Vor fi vizate domeniile turismului, agriculturii, industriei vitivinicole, transferului de tehnologii, experienței internaționale și, mai ales, experiența căpătată de Rusia în domeniul protecției și dezvoltării afacerilor.

Elementul de bază al evenimentului în sine este ședința Consiliului economic Moldo-Rus, a cărei tematică principală este intitulată "Colaborarea comercial-economică. Probleme și perspective", dar și sesiunea "Noile realități economice. Noile perspective ale colaborării economice".

La Forumul Economic Moldo-Rus participă aproximativ 1.000 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Moldova și Rusia. Totodată, este așteptată şi participarea lui Dmitrii Kozak, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova și a conducătorilor administrațiilor mai multor regiuni din Rusia.

Amintit că prima ediție a Forumului Economic Moldo-Rus s-a desfășurat, cu succes, la Chișinău, în Septembrie 2018. La lucrările acestuia au participat peste 700 de reprezentanți ai mediului de afaceri din cele două țări. Au fost semnate șapte acorduri de investiții străine directe în economia moldovenească în sumă totală de cîteva zeci de milioane de dolari.

Sursa: sputnik.md