Cred că pe orice om de bună credinţă l-a şocat articolul de fond al lui Nicolae Dabija din săptămînalul „LA”(26 ianuarie a.c.), cu titlul ţipător Iuda la pătrat. Numai nu pe mine, care îl cunosc pe dinafară pe autor, mai cu seamă stilul lui veninos şi procedeiele publicistice şmechereşti. Constat, totuşi, că de astă dată a atins culmea impertinenţei, pierzînd minimumul de bun simţ obligatoriu chiar şi pentru presa de bulevard.

Avem în faţă un comentariu în spirit unionist asupra recentei vizite oficiale la Moscova a noului Preşedinte al RM Igor Dodon, în fruntea unei delegaţii. Şi dacă ar fi fost un comentariu critic, cu o analiză judicioasă a evenimentului şi concluzii oricît de drastice, nu aş avea şi nu aş fi avut nimic împotrivă. Fireşte, unionistul proscris Dabija detestă orice importanţă a evenimentului, considerîndu-l drept un act de trădare naţională etc. Şi, în loc de dovezi, ne prezintă fapte răsuflate, cifre trucate, bîrfe adunate pe la bîlciuri (spre exemplu, că cetăţenii din dreapta Nistrului vor fi obligaţi să achite Rusiei datoriile pentru gazul consumat de transnistreni în ultimii 25 de ani). Însă nici pe acest procedeu nu m-ar fi făcut să polemizez cu autorul, pentru care minciuna e o stare firească, iar încăpăţînarea îi înlocuieşte raţiunea.

M-a indignat însă, făcîndu-mă să pun mîna pe sabie, cum s-ar zice, grosolănia verbală, limbajul suburban al celui ce se pretinde a fi prima vioară a publicisticii româneşti. Cu uşurinţa unui ţipălău de stradă, el îl împroaşcă pe şefului statului cu calificative murdare, de felul hoţ, criminal, nerod, impostor, prost şi încă unul, pe care nici nuîndrăznesc să-l pronunţ. Asemenea injurii şi mojicisme trădează, în primul rînd, dispreţul autorului faţă de propriul popor, care oricum l-a pus pe Dodon în fruntea ţării, precum şi lipsa demnitatăţii personale, ca să nu mai invocăm şi lipsa de toleranţă creştină. Dar culmeabatjocurii e că, în pamfletul pomenit, Dabija de mai multe ori îl numeşte pe Preşedinte Iudă, ba chiar şi Iuda lapătrat. Mă întreb şi îl întreb pe autor: cu ce drept ai pronunţat dumneata o sentinţă infernală unui om, doar pentru că nu-ţi împărtăşeşte opţiunile politice? Cu atît mai mult cu cît e un om de stat, nu oricine! Şi nu a făcut vreodată parte din tagma unionistă, ca apoi să treacă de cealaltă parte a baricadei. Dimpotrivă, acest lider întotdeauna a fost şi rămîne neclintit pe poziţiile lui socialiste, stataliste, antiunioniste. Deci, n-a trădat pe nimeni şi nimic, iar porecla odioasă nu e decît o blasfemie ...

Ce m-aş mai bucura, dragi cititori, dacă în următorul număr al săptămînalului său dl Dabija ar publica un foileton despre adevăraţii... Nu, n-am să-i numesc Iude, ci transfugi. Deci, despre transfugii comunişti, care au slujit fidel regimul sovietic de dictatură,căpătuindu-se cu bani şi onoruri, iar peste noapte s-au transforat în anticomunişti, unionişti, patrioţi e.t.c. -în fine, în eroi naţionali.

P.S. Cîndva, demult, am fost martor involuntar la următoarea scenă: într-o cantină, o mamă îl dojenea pe micuţul ei pentru că refuzase să mănănce o pîrjoală. „De ce n-o mănînci?”, se răstea ea, supărată. „Miroase a pute”, îi răspunse fără a ezita băieţaşul. Am rîs aunci cu poftă, memorizînd pentru totdeauna fraza nostimă a copilului. Şi iată că mi-a prins bine, ca să redau ce am simţit, citind opul rău mirositor al lui N.Dabija. Dar şi răcnetele antimoldo-ruso-dodoniste ale altor cîţiva scribi din acelaşi număr al ziarului.

Boris MARIAN