9 cicloane s-au format simultan pe Terra. Cit e de periculos fenomenul?

Cinci oameni au fost ucişi pînă acum de uraganul Florence, care a atins Vineri ţărmul american. Localităţi întregi au fost inundate şi sunt acum peste 100 de oameni blocaţi de ape în case. Așteaptă ajutor de la echipele de intervenţie. Rafalele de peste 140 de kilometri pe oră au doborît copaci şi au rupt linii de curent. Aproape 750 de mii de locuinţe au rămas fără electricitate. Deşi Florence a fost retrogradată la nivelul de furtună tropicală, înaintează încet pe uscat, ceea ce înseamnă că va mai face probleme cîteva zile.

Pe de altă parte, milioane de oameni din Filipine şi din Asia de Sud-Est sunt ameninţați de cel mai mare taifun care s-a format în acest an.  Taifunul Mangkut (sau Ompong, cum i se spune local) a venit spre Filipine cu rafale de vînt care atingeau și 320 de km/h. Este  mai puternic decît Haiyan, taifun care a lăsat în urmă 7.000 de morţi în Filipine acum 5 ani. Super-furtuna, cu un diametru de 900 de km, a lovit țărmul Filipinelor Sîmbătă dimineața și imediat și-a diminuat din intensitate. Acum,  furtuna echivalentă cu un uragan de categorie 4 se îndreaptă către China. Hong Kongul ar putea fi lovit de cea mai mare astfel de calamitate din ultimii 60 de ani. De cîteva zile, lumea întreagă are privirea îndreptată către Florence, uraganul care deja a lovit coasta de Est a Statelor Unite.

Numai că opt alte cicloane s-au format în acest timp pe glob. Este un motiv de îngrijorare să existe simultan atîtea fenomene extreme pe Terra? Grégory Langlet, specialist în previziuni meteo, spune că fenomenul nu este totuși o raritate. Totul depinde, de fapt, de intensitatea acestor perturbări. „Nouă fenomene tropicale simultane nu este un fapt excepțional. Dar dacă am avea nouă uragane de categorie 4 sau 5 (cele mai puternice), atunci am putea avea motive de îngrijorare”, spune specialistul.  În plus, nu toate aceste cicloane vor apuca să atingă pămîntul.

Cele mai puternice dintre ele sunt Florence și Mangkut. În afara rafalelor puternice de vînt, ele vor aduce și cantități enorme de apă, fiind de așteptat inundații grave. La Florence, există riscul să se bată recordul de precipitații, cu peste 1.000 de litri pe metrul pătrat în unele locuri. De cealaltă parte a planetei, taifunul Mangkut a venit spre Filipine ca o furtună de categoria 5 și cu valuri de pînă la 12 metri. 

În acest timp, Joi dimineața, Antilele se refăceau după trecerea uraganului Isaac, care din fericire n-a provocat mari pagube pe unde a trecut: Guadelupe, Dominica și Martinica. Totuși, înainte să atingă pămîntul și să-și piardă din intensitate, provocase declanșarea unei alerte roșii, iar oamenii încă aveau în minte devastatorul uragan Irma, care a lovit regiunea anul trecut.

Pe de altă parte, uraganul Helene, care s-a format în Atlantic, se îndreaptă, la rîndul său, către Europa. Se va face simțit în insulele britanice Miercurea sau Joia viitoare, cînd Irlanda și Anglia se vor confrunta cu rafale puternice de vînt. De asemenea, furtuna va provoca împingerea unui aer tropical peste Franța, care va resimți temperaturi de peste 30 de grade, cu 10 grade mai ridicate decît normalul în această perioadă. 

Dacă aceste fenomene tropicale nu sunt îngrijorătoare, existența lor este totuși alarmantă. În acest an, de pildă, Atlanticul și Pacificul sunt active în același timp în ceea ce privește formarea cicloanelor, deși în mod obișnuit exista un decalaj de trei-patru luni între ele. Motivul? Apele lor sunt deosebit de calde, ceea ce duce la generarea unor fenomene mai intense. Explicația cea mai logică este, fără a fi o surpriză, încălzirea climatică.  În ultimii 30 de ani, fenomenele au devenit din ce în ce mai extreme din cauza încălzirii.

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15