28 APRILIE: ZI ISTORICĂ ÎN R. MOLDOVA

Au căzut barierele în calea moldovenilor spre UE

La 28 aprilie 2014, Moldova a mai făcut un pas spre UE – ţara a obţinut regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. O delegaţie moldovenească, din care fac parte premierul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, europarlamentarul Monica Macovei şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a plecat spre capitala Greciei, Atena, cu „avionul fără vize”, pentru a marca acest eveniment. Politicienii sînt însoţiţi de elevi, studenţi, rude ale moldovenilor stabiliţi peste hotare şi jurnalişti, în total peste 100 de persoane.

La briefingul de presă de la aeroport (de luni dimineaţă), susţinut înainte de plecare, premierul Iurie Leancă a spus că este o zi importantă, istorică, şi nu se teme să spună acest lucru, fiindcă începînd cu ziua de luni, 28 aprilie, cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de etnie, modul de trai şi limbă vorbită, sînt mai liberi, pot călători fără vize în UE. „Mulţumim partenerilor europeni care ne-au oferit sprijin şi expertiza necesară. Felicit în mod special tinerii care contribuie la edificarea Europei la noi acasă. 28 aprilie 2014 este şi victoria părinţilor noştri, cei care vor avea şansa să-şi vadă copiii şi nepoţii, este şi victoria părinţilor plecaţi sau stabiliţi peste hotare. Începînd de astăzi vor putea să-şi viziteze liber copiii, vor fi un pic mai fericiţi”, a menţionat şeful executivului.

Iurie Leancă în ultimele săptămîni se tot gîndea cum poate numi într-un cuvînt această reuşită şi a ajuns la concluzia că cel mai potrivit cuvînt este „demnitate”. Oficialul consideră că acum cetăţenii se vor simţi cu mai multă demnitate deoarece majoritatea au trăit sentimentul de jenă atunci cînd au trebuit să obţină viză sau să scoată paşaportul românesc ca să călătorească în Uniunea Europeană.

Şi preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a menţionat că este o zi însemnată pentru Republica Moldova. Şi nu este vorba doar despre faptul că este posibilă călătoria liberă în UE, ci că moldovenii se vor simţi mai europeni. „Este un pas adevărat spre integrarea europeană. Este o apreciere a eforturilor depuse din 2009 încoace, această zi ne dă încredere că putem munci şi să ne transformăm ţara într-o ţară europeană. Începînd cu ziua de astăzi, paşapoartele moldoveneşti au o altă valoare, această realizare este şi o contribuţie importantă la edificarea statului Republica Moldova”, a adăugat şeful legislativului.

Şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a menţionat că este o realizare importantă. „Astăzi, cînd veţi trece frontiera în Grecia, se va întîmpla ce nu s-a mai întîmplat – cetăţenii unui stat din Parteneriatul Estic au posibilitatea de a călători fără vize în UE. Este o realizare importantă. De astăzi veţi avea posibilitatea să călătoriţi în statele UE, veţi beneficia de aceleaşi drepturi şi beneficii ca şi cetăţenii din alte state precum SUA, dar şi altele. Aceasta duce la sfărîmarea barierelor din minţile oamenilor”, a accentuat ambasadorul.

Pirkka Tapiola a mai spus că apropierea de UE presupune o muncă asiduă, reforme, acţiuni concrete, iar astăzi Moldova a obţinut posibilitatea de a beneficia de regimul fără vize, ceea ce reprezintă un rezultat al acestor eforturi. „Acesta este produsul unui efort comun dintre Republica Moldova şi UE. Trăiţi într-o ţară multinaţională, diversă, ceea ce vă face un stat european”, a adăugat diplomatul.

Europarlamentul Monica Macovei a subliniat că se dărîmă bariere, se deschid drumuri noi în viaţa oamenilor. Oficialul a mulţumit Republicii Moldova pentru munca depusă, dar şi instituţiilor europene pentru decizia luată. Doamna Macovei se bucură că a fost integrată în delegaţia pentru „avionul fără vize” în Grecia, a menţionat că a lucrat şi va lucra în continuare pentru integrarea Republicii Moldova în UE.

La Atena, programul include vizite la templul Parthenon, Acropolis şi turul centrului istoric.

Începînd cu ziua de 28 aprilie, cetăţenii moldoveni, deţinători ai paşapoartelor biometrice, pot călători liber în UE pe o perioadă de 30 de zile timp de 6 luni. Excepţie fac doar Marea Britanie şi Irlanda, pentru aceste state a fost menţinută în vigoare necesitatea de a obţine viză.

Sursa: IPN