180 de migranti au fost debarcati in Sicilia

Epuizaţi, dar uşuraţi că au ajuns în sfîrşit în Europa: după o traversare agitată de pe coastele Africii de Nord, 180 de migranţi salvaţi din Mediterana de nava umanitară Ocean Viking au început Luni seară să debarce în Sicilia, pentru a fi plasaţi în carantină, scrie AFP, potrivit agerpres. În şir indian, cu mască pe faţă şi pe umăr, cu un sac purtînd lucruri personale, primit cînd au urcat la bordul Ocean Viking, migranţii, cei mai mulţi din Bangladesh, Pakistan, Nordul Africii sau din Eritreea, au început să părăsească vasul ambulanţă în jurul orelor 21.40 GMT.

Migranţii testaţi negativ la coronavirus Duminică de o echipă medicală italiană au fost primii evacuaţi.

După nouă zile de blocaj pe mare, autorităţile maritime italiene au permis Duminică navei aparţinînd ONG-ului cu sediul la Marsilia SOS Méditerranée, la bordul căreia se află un fotoreporter al agenţiei France Presse, să acosteze în portul sicilian Porto Empedocle.

Cu toate acestea, periplul migranţilor este departe de a se fi terminat: din cauza coronavirusului, ei urmează să fie plasaţi în carantină cel puţin două săptămîni pe feribotul Moby Zaza, ancorat la circa o sută de metri depărtare de Ocean Viking.

Imensul feribot alb găzduieşte de două săptămîni alţi 200 de migranţi salvaţi pe mare de vasul umanitar Sea Watch şi plasaţi ulterior în carantină.

Dintre aceştia, 30 au fost testaţi pozitiv şi vor rămîne la bord izolaţi în „zona roşie”, alţi 169 fiind evacuaţi la mal Luni. Nava a fost apoi dezinfectată.

Migranţii de pe Ocean Viking erau în aşteptare de Luni dimineaţă pentru a putea debarca în Sicilia, după primirea autorizaţiei oficiale, mai scrie AFP.